spot_imgspot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Cum au fost învățați studenții să dea șpagă la UMF. Mărturia soţilor medici Dorobăţ

- Advertisement -

Zeci de studenţi au susţinut la Tribunal că ofereau mită pentru a promova la disciplinele profesorilor Carmen şi Gheorghe Dorobăţ pentru că aşa erau învăţaţi de cei din generaţiile mai vechi. Valoarea şpăgii: câte o sută de euro, în timpul unei sesiuni, suma totală ajungând să fie de ordinul miilor de euro. Judecătorii de la Tribunal au finalizat zilele trecute motivarea hotărârii prin care Carmen Dorobăţ a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar soţul ei, Gheorghe, la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare. Doctoriţa Dorobăţ a negat până la finalul procesului că ar fi luat mită. Mai mult, aceasta a spus că totul ar fi fost o înscenare: „Acest ansamblu de evenimente a fost o activitate organizată ca să folosesc cuvintele martorului sub acoperire, probabil pentru că era an electoral la UMF”, a spus Carmen Dorobăţ

Carmen şi Gheorghe Dorobăţ au aflat sentinţa primei instanţe încă din luna iulie şi au aşteptat de atunci ca Tribunalul să motiveze hotărârea, pentru a-şi putea argumenta apelul. Condamnaţi amândoi pentru fapte de corupţie, fapte ce ar fi avut loc acum mai bine de patru ani, cei doi soţi doctori şi-au reluat între timp activitatea la spitalele în care se aflau la momentul la care au fost arestaţi, Carmen fiind chiar manager al Spitalului de Boli Infecţioase din oraş. Judecătorul care i-a condamnat şi-a motivat sentinţa acum trei zile, pe 18 noiembrie, documentul obţinut de „Ziarul de Iaşi” relevând că magistratul şi-a asumat o mare parte din cele menţionate în rechizitoriu. Probele cele mai importante sunt în opinia judecătorului de la fond mărturiile a peste 70 de studenţi, care au declarat că au dat mită. Unii au catalogat oferirea de foloase necuvenite pentru promovarea exemenelor ca fiind „o cutumă”. Carmen Dorobăţ a fost găsită vinovată că a cerut, în perioada iunie – iulie 2014, 5.500 de euro de la 55 de studenţi ai Facultăţii de Medicină Dentară. Managerul de la Infecţioase a fost declarat vinovat şi pentru complicitate la luare de mită, faptă comisă de soţ, care ar fi primit în 2015 suma de 6.700 de euro de la 67 de studenţi.
Ce spune judecătorul
Judecătorul care i-a condamnat pe soţii Dorobăţ susţine că probele de la dosar „confirmă fără dubiu” săvârşirea faptelor de către cei doi doctori. Magistratul pune accent pe faptul că doctoriţa Dorobăţ nu a comunicat rezultatele probelor practice susţinute de elevi dintr-un interes obscur, respectiv pentru a primi mită. „Practica nerespectării procedurii de evaluare şi comunicare a notelor de la această probă era cunoscută de studenţii de la colegii din anii superiori, fiind un aspect ce rezultă din probe, respectiv din documente UMF, şi declaraţiilor martorilor studenţi audiaţi în cauză, modalitatea aleasă de inculpată, de comunicare a fiecăruia în parte a rezultatului la proba practică, reprezentând un pretext pentru ca studentul să se prezinte la biroul acesteia pentru a-i înmâna suma de bani, fiind cunoscut de către aceştia că remiterea sumei de bani înainte de aflarea rezultatelor finale era o garanţie atât a promovării examenului respectiv, cât şi a obţinerii unor note mari, unora dintre studenţi fiindu-le necesară o notă mare pentru păstrarea locului bugetat”, se arată în motivarea obţinută de ziar.
Magistratul mai arată că doctoriţa Dorobăţ ar fi comunicat prin intermediul unor studenţi că rezultatul evaluării poate fi aflat la cabinetul său de la Spitalul de Boli Infecţioase, demers care, cumulat cu informaţiile primite de la studenţii din anii anteriori, i-a determinat pe studenţi dea mită. În esenţă, modalitatea aleasă de inculpată, de comunicare neprocedurală, cu întârziere, informală, netransparentă, către fiecare student în parte, în biroul său, a rezultatului la proba practică, a fost pretextul ca studentul să se prezinte la biroul acesteia pentru a-i înmâna suma de bani, aceasta reprezentând modalitatea pretinderii indirecte a remiterii sumelor de bani”, se mai arată în document.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.