SINCERITATE SI ADEVÃR… Departe de tumultul oraselor, printre dealurile Dragomirestiului, se ascunde mãnãstirea de la Ivãnesti, un lãcas de cult fãrã o prea mare istorie în spate. Este relativ nouã, are 19 ani de existentã, dar pare acolo de când e lumea. Cine ar fi crezut cã acest vârf de deal binecuvântat va ajunge loc de pelerinaj pentru multi credinciosi? Pe aceste meleaguri nu a fost în trecut vreo mãnãstire, si oamenii locului bãteau cale de sute de kilometri ca sã-si gãseascã un duhovnic cu har. Si iatã cã prin grija regretatului pãrinte Iustin Pârvu, de la mãnãstirea Petru Vodã, în aceste locuri au poposit, la început, trei maici cu ieromonahul Irineu Sandu. Si de atunci a început frumoasa poveste duhovniceascã din Poiana lui Bors. L-am gãsit pe pãrintele Irineu în micutul sãu atelier. Din niste cioate croia icoane cu chipul Maicii Domnului pe butuci de lemn. Erau pregãtite pentru pelerinii care urmau sã ajungã de Paste aici. Am intrat direct în discutie cu pãrintele, de parcã am fi fost prieteni de-o viatã, si ne împãrtãseam unul altuia trãirile noastre despre Dumnezeu, post, pocãintã si iertare. La un moment dat pãrintele exclamã: “Asa-i de frumoasã credinta, dar ce pãcat cã nu avem timp pentru a o aprofunda!“. Atingem împreunã temele pe care orice crestin le urmãreste în Postul Mare: spovedania, pocãintã si rugãciunea. Dar discutia curge lin spre subiectul fierbinte al momentului generat de propaganda anti-crestinã, aflatã în plinã expansiune: Mai avem nevoie de preoti sau ne rugãm singuri la Dumnezeu, ca nu cumva din milostenia noastrã acestia sã trãiascã o viatã de huzur? Curajos, duhovnicul rãspunde provocãrii, si cu sinceritate, ne dã o lectie de care s-ar rusina pânã si cei care cred cã în România e o blasfemie sã fie mai multe biserici decât spitale. În final, acesta ne spune o tainã, care poate pãrea hilarã la prima vedere, însã de o profunzime de nebãnuit: “Ajungem în fata preotului (de fapt în fata lui Dumnezeu, fiindcã preotul este doar mijlocitorul) si începem spovedania, spunând cã am fãcut toate pãcatele în afarã de crimã. Adicã n-am bãgat cutitul. Însã o crimã se poate înfãptui si printr-un cuvânt. Când discreditãm aproapele prin vorbe aruncate putem produce atât de multã suferintã, care în timp poate duce la boalã si ulterior la moarte“.
Pãrintele Irineu, duhovnicul mãnãstirii de la Ivãnesti, ne explicã de ce preotul este mijlocitorul credinciosului atunci când vrea sã i se mãrturiseascã lui Hristos: “Am auzit adesea cã multi spun cã se spovedesc direct la Dumnezeu si cã nu mai au nevoie sã meargã la preot, la bisericã. Cã ei au credinta în suflet si în inimã si e suficient. Asta e o gresealã. E o motivatie venitã de la diavol, ca omul sã nu mai depunã acel minim efort de a merge la bisericã, unde este casa lui Dumnezeu. În bisericã este Sfânta Evanghelie, iar Hristos e acolo, fiindcã trupul Sãu se preschimbã prin taina împãrtãsaniei în pâine si vin. Este o rugãciune care spune cam asa: «Dumnezeu stã în fata ta si îti ascultã spovedania». E adevãrat! Eu acolo, ca preot, sunt doar un martor, cã sã mãrturisesc lui Dumnezeu toate câte îmi spune credinciosul. Si aici meritã sã divagãm un pic. Credinciosul trebuie sã aibã încredere si sã nu se rusineze de preot, sã ascundã vreun pãcat, pentru cã pe lumea cealaltã îl va avea cu pedeapsã îndoitã. De fapt, el nu îl spune preotului, ci direct lui Dumnezeu. Rugãciunea de care pomeneam mai sus se terminã asa: «Vezi dacã ai vorbit la doctorul sufletesc, sã spui toate câte ai fãcut, o sã pleci vindecat». Preotul este veriga între cer si pãmânt, între Dumnezeu si om. Dacã strãbunii nostri au lãsat rânduiala aceasta, acest legãmânt cu Dumnezeu, noi acum de ce sã-l încãlcãm si sã nu-l predãm mai departe copiilor nostri? Credeti cã ei nu erau atât de întelepti pe cât ne credem noi astãzi? Accepti cã tu esti cu Dumnezeu în inima ta, cã te-ai unit cu El în mod particular, dar când Îl înjuri si Îl hulesti, nu cumva Îl rãstignesti? Si atentie, nu e vorba numai de înjurat, si când pãcãtuiesti sub o altã formã, tot Îl superi. Si atunci se impune întrebarea: Cum te împaci cu El? Si când te certi cu sotia, ai nevoie de cineva ca sã te împace: mama, copiii sau altcineva. De asta e nevoie de preot, ca sã te împace cu Dumnezeu. El este doctorul sufletului tãu“.
Lecţia pe care trebuie să o înveţe cei care hulesc biserica şi spun că preoţii trăiesc în lux
CURAJOS… Pãrintele Irineu explicã de ce tânãra generatie aratã cu degetul spre bisericã si îi acuzã pe preoti cã trãiesc în lux. În acelasi timp ne învatã si cum sã scãpãm de acest complex. “Credinciosii aduc huzurul în biserici, nu noi, preotii. Vinovati, cu ghilimelele de rigoare, sunt cei care intrã în bisericã si ne dau prea multi bani atunci când vin la Sfânta Liturghie, sau când pun pomelnice. De ce când dau un astfel de pomelnic pun o sutã de lei, în loc de cinci lei, cât ar trebui, si ies din bisericã nemultumiti, hulindu-ne cã suntem lacomi? Si noi ne bucurãm când cineva ne dã mai mult decât trebuie, cã doar suntem oameni cu totîii. Cã preotul de unde scurmã, de acolo mãnâncã. Avem la rându-i patimile si ispitele noastre. În orice moment se iveste câte ceva de fãcut prin curtea noastrã si vrãjmasul ne pãcãleste sã acceptãm darul, inducându-ne ideea cã o facem pentru binele bisericii. Nevoile sunt mari oriunde, chiar si la noi. De aceea spun cã ne bucurãm de acei bani primiti în plus. Multi dau bani cu nemiluita, crezând cã astfel se curãtã de pãcate sau cã asta înseamnã pocãintã. Este o gresealã! Pãcatele nu se iartã plãtind, ci mãrturisindu-le si câindu-te pentru ele. Oamenii se simt mai bine când dau mai multi bani, cred cã astfel li se curãtã constiinta. Dar nu e asa! Sã vã spun o pildã. A venit un pãcãtos la un Paste si i-a dat bani unui pustnic ca sã se roage pentru pãcatele sale. Dar noaptea, pustnicul a visat un ogor plini cu buruieni. S-a dus repede la duhovnicul sãu si l-a întrebat ce semnificatie are visul. Acesta i-a spus cã holda neîngrijitã erau pãcatele pustnicului si i-a recomandat sã-l cheme pe pãcãtos si sã-i dea banii înapoi, ca acela sã-i dea la sãraci, iar el sã se îngrijeascã mai întâi de sufletul sãu si numai când ogoru-i curat, atunci sã se roage si pentru altii! Dar câti din noi ar proceda asa? Eu de asta, ca preot, nu pot sã-i garantez omului mântuirea, oricâti bani ar da la bisericã. Pot doar garanta ca, prin pocãintã, sã nãdãjduiascã la iertarea pãcatelor si deja aici nu mai conteazã cât de gros e teancul de bani dãruiti. Noi preotii, când avem un surplus, facem ceva pentru biserica în care vietuim, si aici rãmâne. Nu luãm nimic cu noi, fiindcã am fãcut un legãmânt, cel al sãrãciei, castitãtii si al ascultãrii. De aceea darea de mânã care se face cãtre o bisericã, trebuie fãcutã fãrã pãrere de rãu, de nu, sã se facã cãtre sãraci. Noi ne rugãm si pentru bogat si pentru sãrac, si pentru cel bolnav si pentru cel sãnãtos. Teoretic, pomelnicul se primeste fãrã bani în mãnãstiri, dar din respect îi oferi lui Dumnezeu pentru pãcatele tale. Preotul, teoretic, nu are nevoi mari. Din acei bani se face ceva pentru bisericã sau pentru sãracii care vin la slujbe si se înfruptã din darurile aduse. Eu le mai spun si altceva credinciosilor. Dacã nu vor sã dea bani la biserica la care sunt arondati, considerând cã acolo e huzur, nu au decât sã-i miluiascã pe sãraci“, a mai adãugat ieromonahul Irineu Sandu. Si o spune din experientã. La mãnãstire la Ivãnesti cine trece pragul nu pleacã nemâncat. Multi copii sãraci de prin preajmã aici si-au gãsit o a doua casã. În mãnãstire sunt îngrijiti si multi bãtrâni bolnavi de prin satele din jur, rãmasi fãrã sprijin. Mãicutele si duhovnicul îi îngrijesc, fãcând astfel pocãinta în fata lui Dumnezeu. (Lucian Timofticiuc)
