spot_imgspot_img
19.6 C
Vaslui
03-mai-2024

Cum poţi să te angajezi în Armată de la 1 ianuarie 2017. Legea voluntariatului a fost aprobată

- Advertisement -

De la 1 ianuarie 2017, persoanele care vor dori să devină rezerviști voluntari vor trebui să îndeplinească cerințele impuse de o nouă lege, care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Actul normativ a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, la începutul săptămânii trecute. Față de prevederile aplicabile în prezent, se va modifica vârsta până la care o persoană se poate înscrie ca voluntar și perioada de timp pentru care va fi semnat primul contract între voluntar și Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Legea privind Statutul rezerviștilor voluntari a fost promulgată de Klaus Iohannis, pe 9 noiembrie, după ce Senatul îl adoptase pe 13 octombrie.

De la 1 ianuarie 2017, denumirile de soldat și gradat rezervist profesionist vor fi înlocuite cu titlul de rezervist voluntar. Pentru a putea să facă parte din structura acestui tip de personal al MApN, persoana va semna un contract individual pe durată determinată.

Legea publicată recent în Monitorul Oficial prevede că primul contract dintre o persoană care dorește să devină rezervist voluntar și Ministerul Apărării se va semna pe o perioadă de patru ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum trei ani. În prezent, durata primului contract este de cinci ani, iar acesta se poate prelungi prin contracte succesive cu durata de la doi la trei ani.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/cum-poti-sa-te-angajezi-in-armata-de-la-1-ianuarie-2017-legea-voluntariatului-a-fost-aprobata_328640.html#ixzz4S9KeHR2Z

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.