spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Dan Vasile Mihale: De ce se moare cu zile în România

- Advertisement -

Prezentatoarea TV Magda Vasiliu, al cărei băiețel în vârstă de 8 ani a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu trei luni, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care critică dur birocrația la care îi obligă statul român pe cetățeni, spre deosebire de alte țări, în care primează interesul și sănătatea oamenilor. Este situația disperată a unei mame care, potrivit propriei declarații, a contribuit peste 20 de ani la sistemul de asigurări se sănătate. Povestea Magdei este, din nefericire, povestea a zeci de mii de români care sunt umiliți, zilnic, în spitalele din România, unde primează doar birocrația și lipsa de omenie, și nu sănătatea oamenilor.

Prezentatoarea a povestit că s-a internat cu micuțul la spital, însă nu poate obține actele de care are nevoie pentru concediul de îngrijire a copilului, deoarece birocrația absurdă din România o obligă să se prezinte personal pentru a ridica actele necesare. În plus, Magda are nevoie și de un aviz al unui oncolog român, care ar trebui întâi să îl consulte pe băiețel. Între timp, medicii italieni se poartă exemplar și „nu condiționează tratamentul copilului” de birocrație.

În România abordarea este însă alta. Este una bolnavă, ticăloasă și condiționată de birocrație și lipsă de omenie. Nu știu câți oncologi au mai rămas în România, însă cei care lucrează în sistemul de stat sunt excedați și autosuficienți. În București, spre exemplu, singurele unități de oncologie care răspund unor minime exigențe medicale sunt Istitutul Oncologic Fundeni și Spitalul Sfântul Ioan.

Despre primul nu știu foarte multe, însă la Sfântul Ioan situația este dramatică. Un medic consultă, zilnic, în șase ore, peste 30 de bolnavi. Cât timp alocă medicul unui pacient? Cel mult 12 minute, dacă nu chiar mai puțin… Și asta dacă vorbim doar de programări. Pe lângă ,,bonurile de ordine” apar și urgențele, iar pe lângă urgențe se mai infiltrează și pilele, pentru că așa se poartă în România. Așa că, dacă ești programat la ora 13.00, trebuie să fii mulțumit dacă ești primit în cabinet la ora 15.00, asta dacă nu ai comis ,,impertinența” să bați la ușă sau să intri neinvitat. Asemenea atitudini ,,îndrăznețe” se penalizează cu timp în plus de așteptare.

sursa: https://www.realitatea.net/dmv-bomba-cu-ceas-din-sistemul-sanitar_2087960.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.