|

Dăncilă, la propria dezbatere. „Nu am luat cu asalt Justiţia. Nu văd să fie probleme de legalitate ale OUG13. Iohannis e un preşedinte arogant”

Fostul premier Viorica Dăncilă are propria dezbatere cu jurnaliştii, aceasta fiind organziată la Palatul Parlamentului. În deschiderea evenimentului liderul PSD şi-a continuat asaltul la Klaus Iohannis, afirmând că în cei cinci ani de mandat acesta nu a făcut nimic şi că s-a opus creşterii salariilor şi pensiilor. „Văd un om laş şi arogant, care nu poate explica cei cinci ani în care a fost preşedinte”. Viorica Dăncilă: Avem un preşedinte care i-a împărţit pe români, iar acum împarte presa. Eu apreciez toţi jurnaliştii. Am sperat că o să avem o confruntare. Iohannis refuză confruntarea şi vrea o dezbatere cu cei pe care îi agreează.   Am avut multe jigniri din partea lui Iohannis, am avut multe minciuni din partea lui. O confruntare arăta cum suntem fiecare dintre noi, dar mai ales ceea ce am făcut pe funcţia pe care am deţinut-o   Văd un om laş şi arogant, care nu poate explica cei cinci ani în care a fost preşedinte.   În domeniul politicii externe Iohannis a avut 25 de deplasări externe şi 40 de primiri la Bucureşti. Am văzut că s-a întors din SUA cu o şapcă şi trei poze. Nu am văzut nimic pentru români.   Am avut peste 2300 de evenimente în timpul deţinerii preşedinţiei române a Consiliului UE. Iohannis a procedat total incorect.   Iohannis s-a opus constant creşterii salariilor, creşterii pensiilor. Cu cinism le-a spus pensionarilor că nu sunt fonduri pentru creşterea pensiilor. Nu s-a gândit că sunt pensionari care trăiesc de la pensie la pensie. Nu s-a gândit la pensionarii care nu mai au bani de medicamente. Eu cred că abordarea a fost personală, prin care a căutat să câştige puncte electorale. În educaţie am mărit salariile profesorilor, am dat burse. Singurul lucru pe care l-a făcut Iohannis a fost să-şi blocheze postul de profesor. Avem un preşedinte dictator care vrea să acumuleze toată puterea. E un preşedinte care nu a dat niciun interviu presei. E arogant. A refuzat dezbaterea. Vedem un preşedinte cu abordare extremistă. Nu înţelege că el e preşedintele tuturor românilor, nu al unui partid politic. El trebuie să redea demnitatea şi în interiorul graniţei ţării şi în exteriorul ei.   Aş vrea ca Iohannis să răspundă la o serie de întrebări. 1. Una se referă la activitatea sa. Nu îl întreb ce a făcut, ci de ce nu aţi făcut nimic în cinci ani. Singura preocupare a fost bifarea unui nou mandat. Cum v-aţi simţit când aţi primit salariu lunar fără să faceţi nimic.   2. În 2014 a promis că va renunţa la imunitatea oferită de funcţia prezidenţială. Îl întreb: de ce nu aţi făcut un referendum să renunţaţi la imunitatea prezidenţială? De ce vă e frică să renunţaţi la ea. Nu cumva dosarele şi problemele pe care le aveţi vă sperie? 3. La Summitul de la Sibiu Iohannis a promis că România va intra în Schengen. Domnule Iohannis, vă asumaţi acest eşec de politică externă?   4.A declarat că i-ar reeduca pe PSD-işti, dar ei ar trebui mai întâi educaţi. A jignit milioane de oameni. Românii nu trebuie jigniţi.Preşedintele României trebuie să fie preşedintele tuturor. Aceasta e atitudinea pe care trebuie să o aibă preşeidintele tuturor românilor?   Avem un preşedinte care i-a împărţit pe români, iar acum împarte presa. Eu apreciez toţi jurnaliştii. Am sperat că o să avem o confruntare. Iohannis refuză confruntarea şi vrea o dezbatere cu cei pe care îi agreează.   Cum explicaţi faptul că aţi semnat un protocol cu Adrian Năstase în 2002 Cum explicaţi că în 2009 aţi vrut să fiţi premier din partea PSD. Să înţeleg că avantajul personal e mai important ca avantajl naţional. Nu contează partidul, ci doar cine vă oferă o funcţie.    5.Domnule preşedinte, nu ne-aţi lămurit nici până azi de unde ştiu cei din echipa dvs. că trebuie să mă pregătesc de o dezbatere cu procurorii?    Vă asumaţi asaltul asupra Justiţiei al PSD reflectat şi în ultimul raport MCV? Nu-mi asum aceste lucruri. Nu l-aţi văzut pe premierul Dăncilă cu un asalt asupra Justiţiei. Când ministrul Justiţiei a încercat să umble în Justiţie am corectat acest lucru. Iohannis nu trebuie să intervină în Justiţie pentru că trebuie să fie un model.    Există vreo comunicarea publică a dvs. privind criticarea codurilor penale, lucru întâmplat în Parlament? Eu nu sunt membru al parlamentului. De ce trebuie să mă întrebaţi pe mine de ce s-a întâmplat în Parlamentul României.    Dvs susţieţi ideea ca banii din China să fie investiţi în obiective strategice? Cred că trebuie să avem o relaţie corectă cu China, bazată pe respect reciproc. Legat de 5G nu se putea aproba fără premierul României. Când s-a aprobat eu eram la Bruxelles.    Când a fost adoptată prima Constituţie a României de după 1989?  A fost adoptată în 1991 şi modificată în 2003.    La Bruxelles aţi votat împotriva ridicării sancţiunilor Federaţiei Ruse.  Nu am votat împotriva embargoului. Toate deciziile nu se iau de către partid, ci de grupul politic. De cele mai multe ori se stabuleşte un vot în cadrul grupului politic. Dacă în grupul respectiv s-a luat o decizie, atunci am mers conform deciziei. Nu am luat aceste decizii când era vorba de România. Nu am votat niciodată împotriva României.    Consideraţi că personajul Dragnea a fost un om bun sau rău pentru România? Care consideraţi că e mai nociv: Băsescu sau Iohannis. Noi ne asumăm istoria acestui partid şi liderii de partid. Învăţăm să nu mai repetăm greşelile liderilor. Dragnea a avut lucruri bune şi lucruri rele.    Cum catalogaţi relaţia României cu Rusia. Ar trebui îmbunătăţită? Ce ar trebui să se schimbe în relaţia României cu China? Trebuie o relaţie corectă atât cu Rusia, cât şi cu China. Cred că investiţiile Chinei în România şi invers ar trebui sporite.

Citeste mai mult: adev.ro/q17wjh