spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

De anul viitor, chiriaşii ANL vor plăti chirii majorate

- Advertisement -

La următoarea şedinţă a Consiliului Local Galaţi, aleşii locali vor avea de aprobat un proiect de hotărâre privind majorarea chiriilor gălăţenilor care locuiesc în apartamentele ANL. Proiectul de hotărâre – iniţiat de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu – a fost deja aspru criticat pe facebook de consilierul local şi totodată preşedintele Organizaţiei Muncipale PNL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco.
“În baza unei hotărâri de guvern adoptată de prim-ministrul Victor Viorel Ponta, primarul Ionuţ Pucheanu doreşte să mărească de patru ori chiria în cazul locuinţelor ANL. În acest sens, a înaintat către comisiile de specialitate un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care s-ar lua această măsură de la începutul anului viitor. În condiţiile în care economia Galaţiului este prăbuşită iar şomajul este situat la unul dintre cele mai ridicate niveluri din ţară, nu considerăm că este oportună o astfel de măsură, ce ar lovi într-una din cele mai defavorizate categorii sociale: tinerii cu venituri mici”, spune Nicuşor Ciumacenco, în mesajul său postat pe facebook. Un punct de vedere ce poate fi interpretat şi drept populist (căci în Galaţi există circa 800 de apartamente ANL, deci minim 1.600 de votanţi), în condiţiile în care se apropie alegerile parlamentare, la care Ciumacenco va candida pentru Camera Deputaţilor, dar şi în condiţiile în care acesta fie a greşit în mod voit fie a fost dezinformat, căci proiectul privind majorarea chiriilor ANL nu are la bază în nici un caz o hotărâre de guvern adoptată de Victor Viorel Ponta, aşa cum scrie acesta. Cel puţin, în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre al CL, se face referire la următoarele reglementări: HG 962/2001 – semnată de prim-ministrul de la acea vreme, Adrian Năstase; HG 251/2016 – semnată de premierul Dacian Julien Cioloş – privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii 152/1998 ca urmare a adoptării legii 221/2015 – ultimele două, adoptate de Parlament, deci fără vreun amestec direct al premierului Victor Ponta.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/de-anul-viitor,-chiriasii-anl-vor-plati-chirii-majorate.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.