|

Decanul Centenarilor din judet este la Dragomiresti si are o poveste de viatã incredibilã

DECAN… Neculae Ghiorghiu, mai are puterea sa glumeasca la cei 104 ani ai sai.

CEL MAI MARE DIN JUDET… Neculae Gheorghiu. Asa se numeste centenarul din comuna Dragomiresti mai mare decât Marea Unire. S-a nãscut în 1914, când România nici nu intrase în Primul Rãzboi Mondial, a prins vremuri tulburi, de restriste, si a luptat pentru reîntregirea neamului românesc. Pe când avea 27 ani a fost înrolat pe front, în cel De-al Doilea Rãzboi Mondial, dar a avut ghinionul sã cadã prizonier la rusi, în orasul Zaporoje. “Acolo am albit. Nu aveai voie sã pãsesti înafara zonei de muncã, pentru cã te împusca. Când s-a terminat rãzboiul, soldatii rusii ne-au zis <<români, dati drumul acasã!>>. În ’46, ne-au eliberat”, povesteste centenarul. Cum aratã viata lui la 104 ani, ce îsi mai doreste si ce mesaj are pentru tinerii din ziua de azi, cititi în rândurile urmãtoare.

Mos Nicu îsi duce zilele linistit în micuta sa odaie din comuna Dragomiresti. Când s-a nãscut, comuna se numea Rãdeni si, ce-i drept, nu era atât de dezvoltatã ca acum. Despre anii copilãriei îsi aminteste cã au fost grei, nu aveau multe lucruri si au crescut cum au putut: “Pãrintii mei au fost necãjiti si ei, am fost nouã copii la pãrinti. Nu aveau multe. Tata a mai stiut oleacã de carte, a mai dus-o ca secretar la primãrie… Ne-o crescut si pe noi asa cum o stiut si ei. Acasã am fost cioban, am pãzit de oi, de vaci, eram la dispozitia lu’ tata. Se fãceau clãci, pe la 12:00 torceau femeile lânã, scãrmãnau perini de pus sub cap, cã te durea capu’ sã dormi pe lemn…”. Despre Marea Unire, nu-si aminteste prea multe. Din spusele pãrintilor, stie doar cã era multã liniste: “Când s-a fãcut Unirea, toatã lumea era linistitã, aveam pace, se mai lungise pãmântu’. Ce e acum, fãrã Basarabia, ne doare, nu numai pe mine, cred cã si pe voi!”.

Cel mai greu moment pentru mos Nicu: “Când am plecat de lângã baba mea.”

A urmat scoala în sat, la cîtiva metri de casa sa, iar când a mai crescut, a fost înrolat în armatã. “Dupã ce am fãcut stagiul meu de armatã, am zis si eu cã sunt liber, am gãsit o fetisoarã, am fãcut o fatã, iar în 41’ au început concentrãrile”, povesteste centenarul. Plecarea sa în rãzboi a fost cel mai greu moment, mãrturiseste mos Nicu. “Mi-a fost greu cã m-a luat de lângã baba mea. Mi-a pãrut rãu, mã gândeam numai acasã, aveam o fatã, aveam cãrutã, plug, borunã… Acum nu mai am nimic, trãiesc eu bine.”, spune râzând acesta. Despre perioada rãzboiului, mos Nicu are o singurã amintire: prizonier la rusi, în orasul Zaporoje. “Am plecat pe front, am trecut printr-o pãdure, apoi am ajuns în Zaporoje. Acolo am cãzut prizonieri. Fãceam treabã, lucram într-o fabricã de avioane, aveam acolo de toate <<neamurile militare>>. Nu aveai voie sã pãsesti înafara zonei de muncã, pentru cã te împusca. Când s-a terminat rãzboiul, soldatii rusii ne-au zis <<români, dati drumul acasã>>. În ’46, ne-au eliberat. Când m-am întors, am fãcut rându’ de bãieti… Mãi, parcã eram nebun… Parcã îi fãceam din lut… Si acum se fac copii multi, da’ cu smecherie, pe furis…”, spune râzând centenarul.

Cel mai bine i-a fost pe timpul comunismului: “Acum toate-s scumpe. Opt milioane o cãrutã cu lemne?”

De 21 ani, însã, este vãduv. I-a murit sotia la 77 ani, iar de atunci trãieste doar din amintiri. Pentru cã a luptat pentru tarã, mos Nicu are acum o pensie de veteran de rãzboi de 571 lei. Asta în timp ce tortionarul Alexandru Visinescu, gãsit vinovat de crime împotriva umanitãtii, a încasat multi ani peste 3000 lei/lunã. Nu mai spunem de parlamentarii cu pensii speciale de câteva mii de lei pe lunã. Mos Nicu însã, obisnuit sã ducã o viatã modestã, este multumit, chiar dacã toate lucrurile i se par scumpe. Cel mai mult îl supãrã pretul unei cãrute de lemne. “Domne’, sunt scumpe… Opt milioane (800 lei – n.r.) o cãrutã de lemne? Hai cã eu am oleacã de pensie, dar altii, care nu au? Înainte te mai duceai în pãdure, mai luai câteva lemne, acum, dacã te prinde, îti dã amendã”, spune bãtrânul, amãrât de vremurile pe care a ajuns sã le trãiascã. Dintre cele trei regimuri pe care le-a prins – monarhie, comunism si democratie – cel mai bine spune cã a trãit sub conducerea lui Nicolae Ceausescu: “Eu nu am avut partid. Eu am avut o pereche de boi si o cãrutã, da’ parcã era mai usurel pe timpul comunismului, acum sunt foarte scumpe… Când era Nicolae Ceausescu, gãseam borunã pe câmp, gãseam plug… Le lãsam acolo. Acum ti le ia din curte. Pe câmp nu gãsesti nici o bucatã de sârmã. Cu presedintele tãrii, “Io-ho-hannis” (râzând – n.r.), nu am nimic. E comandantul tãrii… Nu e nume românesc! Ungur, turc, neamt ce o fi, tot om e, dacã l-au votat oamenii… înseamnã cã e de încredere”.

“Tinerii sã joace “ruseasca”, sã-si trãiascã viata, cã nu au prins vremurile mele”

MESAJ…La cei 104 ani ai sãi, mos Nicu are un singur mesaj pentru tinerii din ziua de azi: sã-si trãiascã viata. “Ce am fãcut eu de am ajuns la vârsta asta? Cât timp am fost tânãr, m-am jucat cu fetele. Cred cã ãsta este secretul. Da’ ce crezi, cã am fãcut vreo ispravã? Am mai bãut, si acum mai beau, cã dacã nu mãnânci, nu bei, pici ca bou’ cel slab… Tinerii sã joace ruseasca (n.r. – dans popular) sã-si trãiascã viata, cã nu au prins vremurile mele.”, spune centenarul. În câteva luni, bãtrânul îsi va tine în brate strãnepoata care sperã cã va primi numele de Maria. “Eu asa le-am spus sã-i punã numele, dar cum vor dori ei, nepotii. Când ne-om aduna toti aici, în ograda asta, cred cã nu încãpem toti. Da’ sãnãtosi sã fim noi, cã mã dor picioarele, nu pot sã merg pe picioare, nu pot sã mã duc sã-mi aduc o canã de apã, eu am nevoie de ajutor “, spune mos Nicu. Norocul lui sunt, însã, copiii si nepotii sãi, care îl îngrijesc si îi fac bãtrânetea mai frumoasã.