|

Deputatul Daniel Olteanu, mai decis ca niciodatã: „Alegerile prezidentiale vor demonstra cã avem fortã sã construim”

PREGÃTIRI… Organizatia judeteanã ALDE se pregãteste, în fortã, pentru alegerile prezidentiale. Sâmbãtã, conducerea executivã, alãturi de alesii locali si presedintii de filiale au analizat ce s-a fãcut bine la europarlamentare, unde s-a gresit si care sunt punctele asupra cãrora trebuie insistat la prezidentiale. De data aceasta, ALDE are o locomotivã la alegerile pentru cea mai înaltã functie în stat, pe Cãlin Popescu Tãriceanu, deci sunt suficiente motive pentru a aborda prezidentialele cu sperantã si încredere în viitor. „Chiar dacã am depãsit scorul national si am ocupat locul 5 în ierarhia filialelor, rezultatele pe care le-am obtinut la alegerile europarlamentare din acest an, alãturi de colegii din echipa ALDE Vaslui, puteau fi mai bune”, sustine deputatul Daniel Olteanu, presedintele organizatiei judetene ALDE.

„Am fãcut sâmbãtã, în cadrul sedintei Delegatiei Permanente a ALDE Vaslui, o analizã în amãnunt, împreunã cu presedintii de organizatii locale, cãrora vreau sã le multumesc cã si-au dedicat câteva ore bune din timpul lor pentru a discuta solutii si a cãuta directii de lucru. Avem în fatã o nouã provocare – pe lângã cea de zi cu zi, de a ne face datoria acolo unde suntem – alegerile prezidentiale din luna noiembrie, si cred cã e important ca, dincolo de dialogul constructiv pe care l-am purtat azi, sã ne uitãm fiecare în oglinda rezultatelor obtinute în 26 mai si sã gãsim motivatia de a merge mai departe. Mai exact, cãtre acel scor care înseamnã atingerea obiectivului asumat în urmã cu aproape un an: sã devenim a doua fortã politicã din judet, sã fim cât mai numerosi la masa celor care decid pentru vasluieni”, anuntã deputatul Olteanu.

„Le multumesc celor care sunt pregãtiti sã mã însoteascã”

„Ca presedinte, am plecat de la premisa cã voi construi alãturi de toti cei care pot si vor sã ridice Vasluiul, nu am de gând sã-mi încalc angajamentul si sunt bucuros sã vãd cã si colegii mei înteleg cã în echipa noastrã respectul si responsabilitatea conteazã, nu sunt vorbe în vânt. De asemenea, mã bucur cã existã diversitate de opinii la astfel de sedinte si încurajez lucrul ãsta, pentru cã de aici, din puncte de vedere sustinute cu argumente, se nasc ideile bune. Stiu cã nu putem vorbi de o retetã a succesului universal valabilã si cã fiecare comunitate are specificul si particularitãtile ei, însã le reamintesc colegilor cã împreunã putem gãsi cele mai bune solutii. Cu o conditie: sã fie de bunã-credintã, sã-si doreascã un rezultat excelent si sã munceascã pentru el. Exemplele pozitive vin de la primarii care, prin rezultatele bune si foarte bune, au justificat si politic încrederea pe care au primit-o de la Bucuresti odatã cu sprijinirea proiectelor lor. Tot exemple pozitive vin însã si de la presedintii din organizatiile în care ALDE nu doar cã s-a remarcat ca o optiune politicã de viitor, ba chiar si-a consolidat pozitia în ierarhia localã. Se spune cã o echipã puternicã se formeazã pe terenul de joc, în confruntãrile directe. Cred cã alegerile prezidentiale din acest an reprezintã cel mai bun prilej pentru noi sã dovedim cã avem fortã sã construim în cât mai multe comunitãti din judet si cã meritãm un loc care sã ne permitã sã punem în aplicare proiectele pe care le avem. Vreau sã le multumesc încã o datã tuturor celor care cred în ideea de echipã si care sunt pregãtiti sã mã însoteascã si mai departe, la drum lung”, a declarat Daniel Olteanu, dupã reuniunea de la Vaslui.

Cezar Caleap

Veste bunã pentru organizatia ALDE Bârlad, nou presedinte de filialã

„Am pãstrat pentru final o veste bunã pentru bârlãdeni si nu numai. E vorba despre una dintre deciziile luate în sedinta de sâmbãtã. Colegul meu, Cezar Caleap, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, a fost desemnat presedinte interimar al organizatiei municipale ALDE Bârlad, astfel cã membrii nostri se vor întâlni cu el din ce în ce mai des în teren, în urmãtoarea perioadã, si vor putea cunoaste îndeaproape proiectele pe care le pregãtim pentru oras si judet. Îi doresc mult succes si îl asigur de tot sprijinul meu pentru ca rezultatele pe care le va avea sã fie unele exemplare!”, a conchis Daniel Olteanu.