|

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, amendat pentru „discurs de ură”. Cum i-a jignit politicianul pe rivalii politici

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a reţinut în privinţa deputatului social-democrat două fapte: una comisă într-un discurs în Parlament, iar alta pe un post de televiziune din Galaţi.
Afirmaţiile scandaloase făcute în ultima vreme de deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa nu au trecut neobservate. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD)  aanunţat că  parlamentarul a fost amendat cu 2.000 de lei de pentru două declaraţii făcute în plenul Camerei Deputaţilor şi la un post de televiziune din Galaţi.  Potrivit comunicatului de presă al CNCD, ambele constituie discurs de ură şi depăşesc limitele libertăţii de exprimare. Primul derapaj pentru care Bacalbaşa a fost sancţionat s-a petrecut pe 29 august, în plenul Camerei Deputaţilor, când Bacalbaşa i-a spus deputatului USR Stelian Ion că este „untermensch” (N.R.: din germană: „om inferior”), termen utilizat de nazişti pentru populaţia non-ariană (evrei, romi şi slavi). „Totuşi, eu nu înţeleg să suport şi să admit mârlănia unui individ care, pentru mine personal, este Untermensch – că tot avem preşedinte german, şi care vorbeşte, după ce am votat eu şi colegii mei, despre decizii ruşinoase”, a spus deputatul de la tribuna Parlamentului.  Colegiul director al CNCD a decis că declaraţia lui Bacalbaşa constituie discriminare şi discurs de ură, prin utilizarea unei sintagme cunoscute ca fiind parte a limbajului liderilor fascişti. Au fost sancţionate şi declaraţiile pe care deputatul PSD le-a făcut, în februarie 2019, la un post de televiziune din Galaţi. După ce a afirmat că „poporul german, până în 1970, în proporţie de 70 la sută, era prohitlerist” a revenit la politica actuală. „M-a bucurat când discuţia dintre doamna Dăncilă cu Fuhrerul feminin al Germaniei actuale, Frau Merkel, care controlează toată politica Europei prin fake-uri, partide false, care toate sunt din PPE, adică etnic poate non-germane, dar servind interesele strict ale acestei ţări şi n-a cedat doamna Dăncilă. Dacă vrei, este un răspuns şi pentru numitul Klaus Werner”, a spus Bacalbaşa.

Citeste mai mult: adev.ro/pyu7r5