spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Dezastru la piata din Bârlad: plouã peste comercianti si cumpãrãtori! (foto, video)

- Advertisement -

DE RÂS… În Piata Centralã din Bârlad, atunci când plouã este dezastru. Administratorii pietii, cârpaci de meserie, au pus nailon sub acoperis pentru a opri apa. Numai cã, improvizatiile cedeazã, iar oamnenii fac baie la propriu. Nu e plãcut sã te trezesti cu zeci de litri de apã, care cad deodatã peste tarabe. În piatã nu s-au mai fãcut investitii de ani de zile, însã cu banii de aici fostul primar Constantin Constantinescu a fãcut un Centru SPA si un Cinematograf 3D. Precupetilor li s-au dublat taxele pentru tarabele închiriate, de la 1 septembrie, pentru a plãti ratele la creditele care s-au luat pentru investitii. Cuantumul lor se ridicã la douã miliarde de lei vechi pe lunã, timp de 25 de ani!

Ploaia care a cãzut de duminicã încontinuu peste Bârlad a provocat mari neajunsuri comerciantilor din Piata Centralã si bârlãdenilor care s-au încumetat sã se aprovizioneze. Din cauzã cã piata este practic în aer liber, fiind acoperitã cu niste plastic … evident rosu, ca inima PSD-ului, atunci când plouã afarã, prin acoperisul deja spart se scurge apa fix peste marfa comerciantilor si în capul cumpãrãtorilor. Ca sã vã faceti o impresie despre dezastrul din piata Bârlad, vã reamintim cã aici sunt sute de tarabe în aer liber si, în 2004, când a ajuns primar Titi Constantinescu, s-a apucat sã facã un proiect de modernizare a pietei: i-a pus acoperis. Acoperis din plastic ondulat, rosu ca si culoarea PSD-ului. Si cam la atât s-a rezumat marele “proiect” de renovare a pietei. Investitii s-au fãcut cu târâita, doar la Hala de Lactate si Carne, mai mult de frica amenzilor de la DSVSA, acolo fiind montat aer conditionat, iar pentru iarnã radiatoare pentru cãldurã. În rest, piata din Bârlad este un imens talcioc, cu tarabe si chioscuri oribile din tablã. Toate tarabele, si nu sunt putine, peste 200, sunt în aer liber, pentru timp friguros fiind puse niste folii de plastic mai gros, care sã opreascã vântul si ploaia. Dar, din 2004 si pânã acum, acoperisul s-a degradat, a crãpat si astfel cã ploaia cade în voie peste comercianti, marfã si cumpãrãtori. S-au montat sub acoperis niste folii de plastic, care însã adunã apa, se curbeazã, iar când se umplu, apa cade în cantitãti mari peste oameni. Asa s-a întâmplat ieri dimineatã când un bârlãdean, care îsi fãcea cumpãrãturile la una din tarabe, s-a trezit cu vreo 20 de litri de apã în cap, fiind udat pânã la piele!

“Îsi bat joc de noi!”

Bârlãdeanul udat în ultimul hal a pus mâna pe telefon si a chemat presa. “Numai cei din presã mai puteti arãta nesimtirea celor care ne conduc! Ia uitati ce pãtim, poate ne si omoarã o cantitate de asta de apã. E posibil asa ceva?”, ne-a spus cel cãruia îi cãzuse apa în cap. “Veniti sã vedeti, ei au scumpit taxa pe tarabe, au dublat-o chiar, dar conditii nimic! Ne plouã în cap, acoperisul este spart, apa cade peste marfã si ne-o degradeazã! Am spune, dar cui sã spunem? Ne alungã din piatã, ne spune dacã nu ne convine sã plecãm! E strigãtor la cer”, ne-au spus aproape toti comerciantii din piatã! Si chiar asa era: peste tot bãltea apa, comerciantii stãteau cu picioarele în apã, în timp ce ploua aproape torential. “Sã vedeti când este iarnã, ce frig îndurãm, zãpada cade peste marfã.. e jale! Semnalati dumneavoastrã, cei din presã, cã atâta nesimtire n-am mai vãzut”, au spus comerciantii din zona “de jos”.

Unde-s investitiile domnule primar?

Când Titi Constantinescu a fost ales în primul mandat ca primar al Bârladului, în 2004, promitea cu mâna pe inimã cã va face cea mai frumoasã piatã din judet, la Bârlad. Ba chiar a plimbat jurnalistii pe la Galati si Onesti, ca sã vadã cum sunt acolo pietele si sã se “inspire”. Si s-a inspirat! A plãtit prietenului Viorel Dumitrasc, de la SC Urbanproiect Bârlad, sã acopere zonele cu tarabe cu plastic ondulat, punând stâlpi de sustinere si niste grinzi – astfel cã piata a devenit o zonã semideschisã. De atunci, nimic! Nici o investitie! Comerciantii nu au unde sã se spele pe mâni dupã ce manevreazã marfa, le plouã în cap, îngheatã de frig … sunt buni doar de plãtit taxe, însã, cu banii lor de pe taxe, se fac alte … investitii! Ca de exemplu, Centrul SPA si Cinematograful 3D! Pentru cã Directia de Administrare a Pietelor, Parcãrilor si Cimitirelor (DAPPC) a fãcut împrumut în bancã ca sã fie ridicate cele douã centre de recreere pentru bârlãdeni! DAPPC plãteste 200 000 de lei lunar rata la bancã timp de 25 de ani! Unde-s investitiile promise, domnule Titi Constantinescu? Ce faceti cu piata centralã a bârlãdenilor, domnule primar Bunea? Cã de la conducerea pietei n-am obtinut nici un rãspuns: Simplu: nu erau în birou!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.