spot_imgspot_img
20.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Dezmãt cu bani publici la Protectia Copilului!

- Advertisement -

Curtea de Conturi confirmã

SI-AU BÃTUT JOC… Un control al Curtii de Conturi judetene, la Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui, scoate la ivealã detalii dezastruoase despre modul în care a fost condusã financiar institutia, în anul 2016. Raportul întocmit de Curtea de Conturi aratã cã s-au fãcut cheltuieli fãrã a se respecta legislatia în vigoare, sume care se ridicã la valori alarmante. Într-o perioadã în care cei 2.500 de angajati nu si-au primit salariile de mai bine de douã luni, publicarea raportului ridicã mari semne de întrebare asupra modului în care banul public a fost cheltuit de cãtre conducerea Protectiei Copilului. A fost pentru prima datã când Curtea de Conturi de la Vaslui a verificat în mod serios si profesionist modul în care s-au cheltuit fondurile publice la DGASPC, mai ales cã, pânã în 2015, aceastã institutie de control era condusã de Vasile Popa, iar sotia acestuia detine functia de sef serviciu, deci s-au acoperit multi ani neregulile de acolo.

“Din analiza modului de fundamentare a bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2016, a rezultat cã la nivelul DGASPC Vaslui nu s-a procedat la o fundamentare corespunzãtoare a bugetului de venituri si cheltuieli, prin prisma cheltuielilor de realizat. Astfel, în urma analizei plãtilor de la capitolul “Bunuri si servicii” s-a constatat cã unele cheltuieli decontate de la bunuri si servicii erau, în fapt, de natura investitiilor, nefiind prevãzute nici în bugetul initial al institutiei, aprobat prin Hotãrârea Consiliului Judetean nr. 29, din 12.02.2016 si nici în cel final, aprobat prin HCJ nr. 259/22.12.2016, anexa 18 “Alte cheltuieli de investitii”, cu finantare din bugetul judetean pe 2016”, se aratã în documentul de la Curtea de Conturi. Este pentru prima datã când se recunoaste, într-un document al unei institutii de control din judet, cã la DGASPC se petreceau si, probabil, se petrec lucruri grave. Adicã, una se aproba în Consiliul Judetean, cu note explicative si memorii de tot felul, si alta se fãcea în teren, valorile gãsite în neregulã de controlorii financiari fiind de ordinul zecilor de miliarde de lei vechi.

La Centrul Elena Farago, din Bârlad, s-au cheltuit sume imense, fãrã a se respecta legislatia în vigoare

“Din documentele prezentate si consemnate detaliat în procesul verbal de constatare nr. 567, din 3.05.2017, a rezultat cã s-au realizat investitii fãrã a fi fundamentate prin programul anual de investitii, ci în mod eronat, de la bunuri si servicii, cu reflectarea incorectã direct pe cheltuieli, si nu în inventarele institutiei, dupã cum urmeazã: Centrul de plasament Elena Farago, din Bârlad, la care au fost efectuate în perioada 2015-2016 mai multe lucrãri de constructii, reparatii capitale, lucrãri de instalatii termice, sanitare, electrice, care au atins un volum important de fonduri, totalizând o valoare de 1.239.677 lei. Plãtile au fost efectuate în mod eronat de la titlul 20 chiar dacã, în fapt, lucrãrile realizate sunt de modernizare a unor active fixe (clãdiri), întrucât au condus la îmbunãtãtirea parametrilor clãdirilor care s-au efectuat. Aceste lucrãri au fost contractate prin achizitie directã cu un singur furnizor, echipa de audit constatând cã pentru aceste investitii a fost divizatã valoarea contractelor, contrar normelor privind achizitiile, aplicabile în 2015 si 2016. La verificarea în teren, clãdirile aveau si dotãri noi: mobilier, masini de spãlat, aparate de aer conditionat, masini de gãtit etc., dotãri care de asemenea nu s-au regãsit în programele de investitii pe anii 2015-2016. Aceste investitii sunt inventariate la finele anului 2016, dar negãsirea în teren a aplicãrii pe acestea a numerelor de inventar atribuite nu conferã certitudinea realitãtii datelor din evidenta contabilã si tehnico-operativã cu cea fizicã”, se aratã în raport. Mai clar, de parcã banii de la DGASPC erau un sac fãrã fund, sume imense au fost cheltuite numai la acest centru din Bârlad, fãrã a se urmãri modul în care s-au fãcut investitii, înregistrarea legalã a cheltuielilor. Cã este asa, stã scris negru pe alb în documentul de control de la Protectia Copilului, care aratã cã în momentul în care s-a cerut o clarificare a valorii lucrãrilor de investitii si asimilate investitiilor realizate, cei de la Elena Farago au dat-o din colt în colt, fãrã a prezenta datele solicitate. Nici când a fost vorba de lista cu lucrãrile la instalatiile sanitare, electrice si de gaze nu s-a putut prezenta o situatie clarã.

Cum s-au cumpãrat bunuri de 5 miliarde lei vechi, fãrã nicio bazã legalã. În total, abateri de 17,4 miliarde lei vechi, dintr-un singur foc!

Analizând, la sediul judetean. capitolul Bunuri si Servicii, controlorii financiari au constatat cã se fãceau plãti în mod nelegal pentru achizitia unor mijloace fixe sau lucrãri, desi functionarii din Directie, plãtiti regeste cu salarii de zeci de milioane lei vechi lunar ar fi trebuit sã foloseascã legal banii publici, nu cu tot felul de manevre. “Aceste achizitii, în valoare de 506.880 lei ar fi trebuit sã fie plãtite de la titlul 70 “Cheltuieli cu investitiile”, pe baza unui program de investitii aprobat de ordonatorul principal de credite (este vorba de Consiliul Judetean Vaslui, n.r.)”, au constatat controlorii financiari. Achizitia unor bunuri la Protectia Copilului, trecute în mod eronat pe cheltuieli, s-a fãcut în cel mai deplin dispret fatã de lege, nefiind înregistrate nici mãcar procese verbale de receptie. Astfel, s-a cumpãrat un sistem de securitate, cu camere video, la centrul din zona Paiu, în ultimele zile ale anului 2016, pentru care s-a plãtit 37.287 lei, iar plata acestuia s-a fãcut total anapoda, dintr-un cont legat de servicii si functionare. S-a amenajat Centrul de Servicii Comunitare I Vaslui, iar factura de 116.418 lei s-a plãtit de la capitolul “Reparatii curente”, acelasi capitol fiind folosit si pentru reabilitarea statiei de epurare de la centrul Bogesti (55.922 lei), usi rezistente la foc (18.858 lei), iar exemplele pot continua. Au fost cumpãrate si o serie de echipamente la centrele din subordine, la care s-au trecut în fundamentare sume cu mult mai mici decât cele prevãzute de normativele legale, câte 2.280 lei la douã centre, din Vaslui si Bârlad. Totul, cu intentia clarã de a pãgubi bugetul de stat, încãlcând prevederile aprobate la început de ani de consilierii judeteni. Practic, s-au fãcut plãti de natura investitiilor “fãrã ca acestea sã fie înscrise în programul de investitii al institutiei, care sã fie aprobat de institutiile deliberative”, în spetã Consiliul Judetean. S-a mai constatat cã modul în care se fãceau astfel de plãti, fãrã a respecta legislatia financiarã, era “o practicã a entitãtii, neconformã cu prevederile legale, mentinutã pe toatã perioada auditatã”. “Valoarea estimativã a abaterii constatate în baza esantionului verificat este de 1.746.557 lei si reprezintã bunuri patrimoniale nereflectate corespunzãtor în situatiile financiare la finele anilor bugetari 2015 si 2016, din care 1.239.677 lei valoarea investitiei “lucrãri constructii” si 506.880 lei active achizitionate sau nou create neînregistrate”, se mai aratã în documentul de control.

Bunuri neamortizate, de peste 2 miliarde lei vechi

Echipa de audit a mai constatat existenta în documentele contabile de la Protectia Copilului a unui numãr de 184 de active fixe corporale cu valori mult subevaluate, între 0,07 lei si 2.499,89 lei. “Ordonatorul tertiar de credite (în spetã, DGASPC Vaslui, n.r.) nu a procedat la trecerea la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar a activelor fixe corporale amortizate integral, care apartin domeniului privat amortizabil, si a cãror valoare este sub limita de 2.500 de lei”, au constatat controlorii financiari. Paguba, în acest caz, este o “bagatelã”, fatã de lucrãrile de investitii sau achizitiile de bunuri: doar 221.047 lei. Dar, când DGASPC Vaslui are la dispozitie 60% din bugetul judetului, orice este posibil.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.