|

Dezvăluiri INCENDIARE! Cum sunt folosiți studenții în lupta unui profesor de la Universitatea „Cuza”, cu Palasul


Unii profesori din Iași sunt în stare să recurgă la tot felul de gesturi șocante pentru a fi în atenția opiniei publice. Profesorul Laurențiu Rădvan, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, este unul dintre cei care se opun dezvoltării Palasului. Un lucru perfect normal, dacă această opoziție a lui nu încalcă regulamentele și legile în vigoare. Problemele apar, însă, în momentul în care, în această luptă a profesorului Rădvan cu reprezentanții Palas și ai Primăriei, sunt folosiți pe nedrept și studenții. Mai mulți studenți ai profesorului ar fi fost obligați să-l însoțească la Primărie, la dezbaterea publică pentru extinderea Palasului.

VIDEO

Studenții și-au aplaudat profesorul cu care dau examene

Reporterii BZI au înregistrat o discuție cu unul dintre studenții participanți la dezbaterea publică de la Primărie, din data de 4 decembrie 2019, ora 10:00, când au fost făcute publice planurile de dezvoltare ale Palasului. Acest student al profesorului Laurențiu Rădvan recunoaște că a participat la dezbaterea publică de la Primărie fiindcă a fost obligat de profesorul lui. După această dezbatere, în care mai mulți studenți au fost foarte vocali în a-și aplauda profesorul cu care dau examene, Rădvan i-a invitat pe participanți la o cafea la Starbucks.

Profesorul Laurențiu Rădvan nu a răspuns apelurilor repetate ale reporterilor BZI pentru a oferi un punct de vedere la aceste acuzații ale studenților.

Iată mai jos dialogul purtat de reporterul BZI cu studentul care susține că a fost obligat de către profesorul Rădvan să meargă la această dezbatere. Vom proteja vocea și identitatea acestui student, tocmai pentru ca acesta să nu devină victima răzbunării profesorului Laurențiu Rădvan la examene.

Reporter: Înțeleg că au fost niște discuții la voi în grupă, referitoare la faptul că ați fost obligați de profesorul  Laurențiu Rădvan să mergeți la Primărie, să-i faceți galerie la dezbaterea despre proiectul Palas? …https://www.bzi.ro/dezvaluiri-incendiare-cum-sunt-folositi-studentii-in-lupta-unui-profesor-de-la-universitatea-cuza-cu-palasul-3833640