MUZICA… Sunt frumoase, sunt moldovence și au voci excepționale. Matilda Pascal Cojocărița, Mioara Velicu, Silvia Ene, Doina Moroșanu și Cosmina Adam sunt vasluiencele care strălucesc pe marile scene din țară și din străinătate. S-au născut să bucure sufletul și inimile românilor. Să îi încânte cu muzica lor, cu melodii bine tâlcuite și interpretate magistral. Sunt și vor rămâne în istoria județului ca privighetorile Vasluiului. Adâncă reverență, doamnelor!
Matilda Pascal Cojocărița este una dintre cele mai frumoase interprete de muzică populară. S-a născut în Negrești, în 1958, copilărind aici până la vârsta de 17 ani. A absolvit Liceul „Emil Racoviță” din Iași, la seral, iar apoi Facultatea de Muzică, în cadrul Universității „Spiru Haret”. După absolvirea liceului s-a angajat la Combinatul de fire și fibre sintetice din Iași, unde s-a înscris în ansamblul combinatului. Acolo, a cântat muzică populară și ușoară și a participat și la dansuri populare. În 1979 a cîștigat titlul de Miss România la primul concurs de frumusețe, desfășurat sub deviza „Muncă, Tinerețe, Frumusețe”. Este căsătorită de peste 30 ani cu violonistul {tefan Cigu, căruia îi spune Fane. Despre perioada copilăriei petrecute în Negrești, aceasta a povestit: „Părinții mei au fost oameni simpli, care ne-au iubit pe noi, copiii – patru la număr -, dar care nu ne-au răsfățat: ne sărutau doar când dormeam și ne-au învățat de mici ce înseamnă munca. Erau săraci, le era foarte greu, iar pe mine, ultima dintre frați, mama n-a vrut să mă facă, dar poate tocmai de asta am fost norocoasă. Pentru că mama avea mereu treabă, tata a fost cel care ne-a legănat și ne-a cântat. Când am început să umblăm, ne purta picioarele, adică ne sprijinea tălpile pe picioarele lui și dansăm așa, prin casa, valsuri, tangouri, sârbe și hore. Asta e una din primele mele amintiri, dintre cele mai luminoase, ale copilăriei. Tata făcuse armata în Banat și venise de acolo cu câteva cântece foarte frumoase. De la el am învățat primul cântec, o doină bănățeană, „Munte, munte, brad frumos”. {i de la bunicul de pe tată am mai învățat câteva doine și balade. Îmi pare rău că n-am adunat mai multe de la el, pâna să se stingă, când eu aveam 14 ani. Am fost un copil „zblehuiet”, fără stare, eram băiețoasă, jucam fotbal, nu prea-mi plăceau păpușile. La 17 ani am plecat de acasă și am terminat la Iași liceul de chimie – aveam bursă și mă descurcam cu jumătate din ea, iar jumătate o trimiteam acasă. Am fost angajată la Combinatul de fire și fibre sintetice și acolo m-am înscris la echipa de handbal feminin, dar și la ansamblul combinatului, unde am făcut de toate: și muzica populară, și ușoară, și dansuri populare, și dansuri tematice, și brigadă artistică, știți cum era pe-atunci”.
Mioara Velicu, gălățeanca adoptată de Vaslui
Mioara Velicu este o cunoscută interpretă de muzică populară, născută în Galați, însă adoptată de Vaslui, pentru că aici și-a făcut debutul muzical. Provine dintr-o familie în care cântecul tradițional era cultivat în mod permanent, mama sa numărându-se printre cele câteva cântărețe recunoscute ale localității. Manifestând de timpuriu aptitudini muzicale deosebite, dublate și de o voce remarcabilă, prin jurul vârstei de 20 de ani devine solistă a ansamblului folcloric „Rapsodia Dunării” din Galați. „Apoi am fost la Bârlad, la „Trandafir de la Moldova”, iar periplul meu prin ansambluri s-a oprit la „Ciocârlia”, în București. A fost greu, pentru că se căuta numai valoare. Pe vremea aceea erau niște comisii care ne triau la sânge. Trebuia să cânți foarte bine, aceasta era condiția. Ansamblurile au fost școala mea. Acolo aveam două premiere pe an, vă dați seama ce muncă, pentru că nu reluam niciun cântec de la una la alta”, explica artista în urmă cu ceva timp. Artista a fost căsătorită cu fostul campion olimpic și mondial de lupte greco-romane Nicolae Martinescu, decedat în 2013.
Silvia Ene, prima și singura solistă din țară care a imprimat cântece cu fanfare
Silvia Ene este una dintre cele mai apreciate soliste de muzică populară. S-a născut la Valea Mare, Negrești, într-o zi mare de 24 ianuarie, și este fiica celebrului lăutar Măgută. Este considerată prima și singura solistă din țară care a imprimat cântece cu fanfare și care a câștigat marele premiu la festivalul din Dijon (Franța). Activitatea Silviei Ene este impresionantă. A început să cânte încă de la școală. A fost descoperită de învățătorul din sat, Ion Luca. Acesta a încurajat-o să urce pe scenă, iar primele sale spectacole au fost în sat, în fața colegilor de școală. Apoi a fost preluată la Casa Pionierilor de către profesorul Constantin Didilescu, care, auzindu-i timbrul special al vocii, a nominalizat-o ca solistă a orchestrei de copii, de la Casa Pionierilor. La începutul carierei sale ca solistă, a colaborat cu Orchestra „Trandafir de la Moldova”, dirijată de celebrul profesor, Nicolae Bălan. A reprezentat județul la toate festivalurile din țară, începând cu „Cântarea României” (unde a obținut locul I în fiecare an), Festivalul „Maria Tănase”, „Steaua Litoralului” sau „Steaua Dunării”. Din 1981 a devenit solist profesionist al Orchestrei „Trandafir de la Moldova”. A realizat imprimări la Radio Iași, imprimări cu orchestra populară a Radio Televiziunii Române (dirijor Ionel Budisteanu) și cu „Fanfara de la Valea Mare”, colaborând cu Orchestra „Ciprian Porumbescu” din Suceava. În 2002 și-a văzut visul cu ochii, reușind, după mari strădanii, să înființeze Orchestra „Rapsodia Vasluiului”, în care activează și acum. A cîștigat, în 2008, trofeul la Radio Antena Satelor cu melodia „Sârba-n patru părți. A lansat un album împreună cu celebra orchestră de la Chișinău „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.
Doina Moroșanu, Crizantema de aur a Vasluiului
MINUNEA VASLUIULUI…Doina Moroșanu este una dintre cele mai cunoscute interprete de romanțe din țară. A terminat Liceul „Mihail Kogălniceanu” și a repezentat România la mai multe festivaluri. Este singura solistă de județ care a împărțit scena cu vedete internaționale precum CC Catch sau Paul McCartney. A obținut încă de la debut cel mai mare premiu care exista pe vremea aceea, trofeul concursului televizat „Steaua fără nume”. Întâlnirea cu romanța s-a produs în anul 1993, când a câștigat Premiul I la secțiune Interpretare a Festivalului „Crizantema de aur”. A fost numită „protejata lui Mihai Trăistariu”, pentru că a ajutat-o să își lanseze primul album, denumit ”Drumul meu”. A fost o surpriză pentru aceasta, un cadou de ziua sa: 12 ianuarie. Despre acest moment, Doina Moroșanu a povestit: „Am fost invitată la un festival pentru copii, iar după ce am cântat, Mihai Trăistariu a spus: «Cred că aici trebuie să meargă marele premiu. E păcat ca vocea ta să nu mai fie auzită». Apoi, după ceva timp, am fost invitată la Piatra Neamț la o emisiune TV. Când am deschis ușa sălii de spectacol, toată lumea a început să-mi cânte «Mulți ani trăiască». Atunci mi s-a spus că albumul meu este gata și nu mă puteam opri din plâns”.
Cosmina Adam, „Mândra floare din Vaslui”
CONSECVENTA…Cosmina Adam este o solistă de muzică populară în vârstă de 27 ani. A urmat cursurile Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, iar apoi pe cele ale Universității de Arte „George Enescu”. Provine dintr-o familie cu preocupări în arta tradițiilor populare. A intrat în lumea muzicală alături de grupul „Cvarta”, a continuat apoi în grupul „Mugurel”, dar și cu Orchestra Rapsodia Vasluiului. „Această colaborare, care a început în urmă cu șase ani, când eram în primul an de facultate la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, secția canto, mi-a schimbat viața și mi-a dat prilejul să mă afirm în acest frumos domeniu al folclorului”, spunea, în urmă cu ceva timp, Cosmina. În urmă cu doi ani și-a lansat primul album – „Frumoasă ca mine nu-i”, cu 15 cântece de dragoste, de despărțire, de înstrăinare sau de petrecere. Anul trecut, Cosmina Adam a înregistrat noi piese, „Unde-i dragoste și dor” și „Dorul, bate dorul peste sate”, în duet cu Ciprian Silasi, interpret de muzică populară din Sibiu.