spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Douã fete din Stãnilesti au nevoie de ajutor pentru a merge la scoalã

- Advertisement -

AJUTOR….Asociatia „Solidar” lanseazã un apel cãtre toti cei care vor sã ajute douã fete din comuna Stãnilesti sã meargã la scoalã. Una dintre ele are 15 ani, a terminat 8 clase, însã, din cauza lipsurilor materiale, nu a mai fost înscrisã la liceu. Cealaltã fatã este putin mai mare, are 17 ani si nici mãcar nu a terminat gimnaziul. Provin din douã familii extrem de sãrace, care nu îsi permit sã le cumpere rechizite sau mãcar câteva hãinute. Un prim pas spre ajutorarea acestora l-au fãcut voluntarii „Solidar”, care le-au oferit, zilele trecute, o parte dintre strictul necesar pentru scoalã. În cadrul aceleiasi actiuni, au mai fost ajutate alte 9 familii, cu peste 35 de copii.

„Au fost vizate familii cu venituri modeste (unele fãrã a beneficia nici mãcar de ajutor social) si care au multi copii. Tuturor membrilor familiilor li s-au distribuit haine, încãltãminte, rechizite, iar copiii au primit câte o pungã cu dulciuri. Lista ne-a fost furnizatã de cãtre domnul Paiu Maricel, asistent social în cadrul Primãriei Stãnilesti. Dumnealui ne-a însotit în actiune si cu aceastã ocazie aveam sã ne dãm seama cã este unul din asistentii sociali ce poate fi dat ca model foarte implicat si bun cunoscãtor al problemelor sociale din comunã. Printre cazurile mai deosebite întâlnite, mentionãm o fetitã de 17 ani care nu a fost înscrisã la scoalã. Nutrim speranta cã pãrintii totusi vor întelege importanta scolii si cã vor face tot posibilul ca fetita sã urmeze mãcar primele opt clase. Ar fi mare pãcat pentru viitorul ei. De asemenea, am întâlnit o fetitã pe nume Pisaltu Georgiana, care a terminat 8 clase, dar din cauza lipsurilor materiale, pãrintii nu au putut s-o înscrie si la liceu. Facem un apel pe aceastã cale în atentia celor cu posibilitãti sã ajute aceastã fetitã. Este vorba de cheltuielile cu naveta, cu rechizitele si ceva hãinute. Si noi vom încerca sã o ajutãm. Important e cã fata doreste înscrierea la liceu”, a precizat presedintele Asociatiei „Solidar”, Ionel Popa.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.