|

Două victime la patinoarul Cornișa

Deşi afară încă avem parte de temperaturi de vară târzie, medicii au deja parte de primele cazuri de căzuţi pe gheaţă. Şi asta după ce s-a deschis patinoarul din zona de agrement Cornişa.

O femeie de 48 de ani şi un copil de 12 ani au ajuns la spital în weekend după ce au căzut pe gheaţa artificială. Incidentele au avut loc vineri şi sâmbătă, când cei doi au ajuns la Urgenţe. Potrivit cadrelor medicale, starea ambilor pacienţi este una bună, leziunile suferite fiind minore.

Prima a ajuns la spital o femeie de 48 de ani, din Botoşani, care a mers la patinoarul de la Cornişa împreună cu iubitul. La un moment dat însă, o mişcare bruscă făcută de aceasta a dezechilibrat-o, iar femeia a căzut, lovindu-se cu bărbia de gheaţă. A ajuns la Urgenţe, unde,după mai multe investigaţii, a fost externată. „Pacienta de 48 de ani a suferit un traumatism cu plagă la nivelul bărbiei, în timp ce minorul a suferit câteva contuzii”, a spus un medic din cadurul UPU-SMURD.

Copilul de 12 ani a ajuns sâmbătă la spital, acesta acuzând dureri la mâna dreaptă, după ce s-a dezechilibrat pe patine şi, în cădere, s-a sprijinit pe mână. …https://www.monitorulbt.ro/local/2019/11/10/doua-victime-la-patinoarul-cornisa/