spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

Dragostea învinge coronavirusul. Căsătorii cu mască și mănuși la Starea Civilă Focșani

- Advertisement -

Să fie oare noul coronavirus motivul pentru care cuplurile nu se mai căsătoresc? Sau postul Paștelui?! Un lucru este cert, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Focșani „bate vântul”. Dacă lunile trecute nu aveai loc să arunci un ac, zilele acestea, odată cu înăsprirea măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, abia dacă mai vin 5/10 persoane pe zi. Cât despre oficierea cununiilor civile, pe site-ul Primăriei Municipiului Focșani apar doar două cupluri care vor spune „DA” în fața ofițerului de stare civilă la începutul lunii aprilie. Este vorba de doi tineri, ambii de 26 de ani, el din Focșani, ea din Măicănești, care sunt programați în data de 6 aprilie 2020, și o altă pereche, el de 59 de ani, ea de 47 de ani, ambii din Focșani, programați în data de 10 aprilie 2020.

Marți dimineață, părea că iarna a revenit la noi în oraș, iar temperaturile scăzute i-au cam determinat pe oameni să rămână în casă, la căldură. Dimineață, în jurul orei 10:00, la SPCLEP Focșani nu era nimeni în afară de angajații instituției. Am stat de vorbă cu directorul executiv, Săndel Ghiuță despre schimbările pe care le-a produs pandemia în ceea ce privește activitatea instituției, cu precădere despre programarea sau oficierea căsătoriilor civile. „O să primim în continuare programări, nu le suspendăm, însă cununiile civile o să se facă numai la noi cu maxim 6/8 persoane, gratuit. La Teatru a fost suspendată activitatea odată cu decretarea stării de urgență. Ofițerul Stării Civile va purta mască și mănuși, restul depinde de cei care vin, indicat ar fi să fie și ei echipați. În rest, bate vântul pe aici. Ultima cununie civilă oficiată la noi a fost pe 20 martie, au participat 8 persoane”, ne-a spus Săndel Ghiuță, directorul SPCLEP Focșani.

Pe site-ul Primăriei Odobești, figurează trei cupluri care au hotărât să se prezinte în fața ofițerului de Stare Civilă, fiind înscrise datele de 14, 16 și 20 martie. Pe site-ul Primăriei Panciu apre o declarație de căsătorie înregistrată în data de 15 martie 2020, a unui bărbat de 35 de ani din comuna Străoane care se va însura cu o doamnă de 40 de ani, domiciliată în Panciu. Pe site-ul Primăriei Dumbrăveni, pe 20 martie 2020, a fost înregistrată declarația de căsătorie a unui domn de 43 ani, cu domiciliul în București, Sector cu o domnișoară de 37 ani, din Dumbrăveni.

Pe site-ul Primăriei Adjud nu am reușit să găsim declarațiile de căsătorie, am găsit în schimb informații utile pentru cei care cred că dragostea bate coronavirusul:

„Actele necesare înregistrării căsătoriei pentru cetățenii români cu domiciliul în România:  actele de identitate, în original și copie; certificatele de naștere, în original și copie; certificatele medicale prenupțiale, în original, valabile 14 zile de la data depunerii; actele în original din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare (dacă este cazul), cum ar fi: certificatul de deces al fostului soț sau sentința de divorț rămasă definitivă și irevocabilă. Notă! Declarația de căsătorie se face personal de către viitorii soți, în scris, la primăria localității de domiciliu sau de reședință al unuia dintre ei, cu cel puțin 11 zile calendaristice înainte de încheierea oficială a acesteia.”….https://monitoruldevrancea.ro/2020/04/01/foto-dragostea-invinge-coronavirusul-casatorii-cu-masca-si-manusi-la-starea-civila-focsani/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.