spot_imgspot_img
11.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Drama fetiţei de 10 ani violată de doi bărbaţi. Filmul ororilor pas cu pas

- Advertisement -

O fetiță de doar 10 ani a fost bătută și violată, în seară zilei de duminică, 24 noiembrie 2019, de doi indivizi, cu vârste de 20 și, respectiv, 30 de ani. Monitorul de Galaţi a relatat despre acest subiect în articolul Fetiţă de 10 ani răpită şi violată cu bestialitate de doi bărbaţi. Scenele înfiorătoare s-au petrecut într-o casă nelocuită de la marginea orașului Brăila. Cei doi au fost rapid identificaţi și reținuți, iar astăzi, marţi, 26 noiembrie 2019, au primit mandate de arestare pentru 30 de zile.

Răpită în timp ce se juca în faţa blocului

Drama fetiței a început în seară zilei de duminică (n.r. – 24 noiembrie 2019), când împreună cu fratele ei de 13 ani și alți copii din zonă se jucau în față blocului unde locuiește bunica ei, la care se aflau în vizită. La un moment dat, fratele a observat lipsa surorii și a început să o caute în jurul blocului. După un timp, speriat, își anunță mama și bunicii. La rândul lor, aceştia caută fetiță prin supermarketul din apropiere și pe aleile dintre blocuri. „Am fost sesizați de către medicii de la Unitatea de Primiri Urgență Brăila cu privire la faptul că o femeie s-a prezentat împreună cu fiica sa minoră, în vârstă de 10 ani, pentru a fi consultată întrucât ar fi fost victima unei infracțiuni de viol. Aceasta, în timp ce se afla într-un cartier din Brăila, ar fi fost acostată de doi bărbaţi necunoscuți și ademenită să se ducă cu aceștia într-o locuință de pe raza minicipiului“, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt IPJ Brăila.

Amenințată, bătută și violată în mai multe rânduri

Copila fusese ademenită, probabil, în apropiere de un supermarket din zonă, de doi indivizi, de 20 și 30 de ani. Este dusă într-o casă nelocuită, de la marginea orașului, unde este amenințată, bătută și violată în mai multe rânduri de cei doi. După aproximativ trei ore, cei doi readuc victima în locul de unde au răpit-o. Aici este descoperită de o vecină care o conduce acasă. Familia ascultă îngrozită povestea fetei și pleacă la spital. Cadrele medicale confirmă violulul. Fetița trece prin calvarul mai multor intervenții chirurgicale. „Ieri (n.r. – luni, 25 noiembrie 2019), în cursul dimineții, s-a intervenit chirurgical. Ea se află la secția de chirurgie infantilă. Este sub tratament. Leziunile nu i-au pus în pericol viață. Va fi urmărită câteva zile sub antibioterapie pentru o evoluție favorabilă“, a precizat dr. Alina Neacșu, Spitalul de Urgență Brăila.

Copila este încă în stare de șoc

Fetiţa se află acum sub observație și tratament psihologic. Audierile care au condus rapid la prinderea autorilor au fost efectuate sub supravegherea unui specialist pediatru. „Am stabilit includerea fetiței într-un program de consiliere psihologică și, de asemenea, și includerea fraților acesteia care au aflat de cele întâmplate și a fost și o formă de abuz emoțional sigur asupra lor“, a explicat Simona Cimpoaie, DGASPC Brăila. Fetița mai are un frate de 13 ani și o soră de 16 ani. Toți trei sunt crescuți doar de mamă și bunici, părinţii lor fiind despărțiți.

Violatorii au ajuns după gratii

Agresorii au fost prezentați în această după-amiază (n.r. – marţi, 26 noiembrie 2019) instanței de judecată (FOTO în Galeria de imagini de mai jos!). Au primit mandate de arestare pentru 30 de zile. …https://www.monitoruldegalati.ro/regional/drama-fetitei-de-10-ani-violata-de-doi-barbati-filmul-ororilor-pas-cu-pas.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.