INCREDIBIL… Adrian Ciobanu, bãrbatul de 33 ani din Vãleni, care s-a sinucis zilele trecute în Italia, ducea în spate o poveste impresionantã de viatã. S-a nãscut într-o familie modestã, muncitoare, dar mãcinatã de o crimã îngrozitoare. În toamna anului 1989, tãtãl lui Adrian si-a ucis socrul. A fost condamnat la 19 ani de închisoare, iar dupã 13 ani de ispãsire a pedepsei a fost eliberat conditionat. Iertat de sotie si de copii, bãrbatul a revenit în familie, însã a continuat sã consume alcool si sã fie violent. A murit în 2007 din cauza unei ciroze hepatice. Trecut prin necazuri si greutãti, Adrian Ciobanu si-a dorit sã-i ofere copilului sãu tot ce el n-a putut avea: o casã mare, modernã si frumoasã, jucãrii si liniste. În urmã cu câtiva ani de zile a luat drumul strãinãtãtii. Neîntelegerile în cãsnicie ar fi apãrut în urmã cu un an de zile, când ar fi aflat cã sotia sa, Mihaela, si-ar fi fãcut un amant. Gândul acesta l-a fãcut sã clacheze. Dupã ce si-a incendiat toate lucrurile, inclusiv actele de identitate, si-a pus capãt zilelor. A fost gãsit cu o jucãrie în mânã, cel mai probabil era cu gândul la fiul sãu de sapte ani.
Solidari cu familia bãrbatului, prietenii acestuia strâng bani pentru a-i repatria trupul. „Cred cã sâmbãtã, duminicã va ajunge acasã. Bãietii ceilalti ai mei, Cristi si Ion sunt acolo, îi cautã sicriu, haine, ca sã-l aducã”, ne-a spus mama bãrbatului. În adâncul sufletului ei, femeia încã mai trage nãdejdea ca fiul ei sã nu fi fãcut totusi un gest necrestinesc. „Încã nu stiu cum a murit. Unii zic cã a avut un accident de la o vacã, cã l-ar fi strâns, altii cã l-au gãsit „în alte forme”. Nici nu stiu cum sã mã exprim, pentru cã n-as vrea sã-l îngrop fãrã preot. Îl vom duce în ograda lui, cã acolo a muncit, de acolo sã-l scoatã. Nu prea reusesc sã stau de vorbã cu norã-mea, Mihaela. Am sunat-o, da’ nu-mi rãspunde. Am fost ieri (n.r. marti) la ea, iar cuscrã-mea m-a luat de brat si m-a dat afarã din casã: <<Iesi! Iesi!>>. <<Femeie, dã-mi pace, cã aici e munca copilului meu. Numai eu stiu câti bani a trimis copilul ãsta acasã în opt ani de zile, a stat prin mizerie si mocirlã. Muncea la o fermã de vaci. Se trezea la ora 3 dimineata, iar pânã la ora 20:00 era numai printre animale, fãcea curat, avea grijã de ele>>. Ea poate sã-si gãseascã de acum 100 de bãrbati, da’ tatã la bãiat nu va mai avea. Nu stiu cum o sã-i explice copilului cã tatãl lui e mort, cã de bâlci era cu el, îl trãgea în masinute. Când l-a gãsit acolo mort, era cu o jucãricã în mânã, probabil în dorul copilului, se gândea sã vinã iar acasã. A dat foc la tot, telefon, acte, nu a mai lãsat absolut nimic. A trebuit sã îi scot de la primãrie o copie de pe buletin”, ne-a mai povestit mama bãrbatului.
„Mi-a fost teamã ca nu cumva sã facã vreo istorie cu dânsa”
„Adrian a fost în septembrie acasã. Era supãrat cã el i-a trimis câte 800 euro în fiecare lunã, de multe ori nu se îndura sã bea nici mãcar o bere si ea nu a rezolvat toate treburile de care îi spusese lui. Nu pot sã-mi dau seama de ce a fost si ea atât de neglijentã. A gãsit grãdina plinã de buruieni, mizerie prin casã si prin curte. A tãiat buruienile, a dat cu var, a fãcut curat, s-a apucat si a cãlcat si cearseafurile de la pat. Adrian era moartea curãteniei. Nu suporta sã vadã mizerie. S-o fi enervat si el, nu stiu dacã o fi bãtut-o, nu am de unde sã stiu ce s-o fi întâmplat între ei, da’ nu cred cã astea-s motive sã-l reclami la politie. Am luat bãtaie de la bãrbatul meu cred cã asa cum bati sacu’ cu pãpusoi. Nici nu m-am lãsat de el, nici nu l-am înselat si nici nu l-am schimbat. Si uite cã am 66 ani. Înainte sã plece i-am spus: <<Adrian, mamã, nu mai pleca mãi, cã prea multe zvonuri, vorbe neplãcute sunt prin satul ãsta. Stai, bre, acasã, cã te-oi descurca tu>>. Lumea vorbeste cã a umblat lelea, fetele de pe la fabricã. Ultima oarã i-a trimis 400 euro, iar când i-a primit, a început cu amenintãrile. I-a scris niste mesaje neplãcute. Mi-a zis sã mã duc la vale, da’ i-am spus cã nu mã duc deloc. Atunci lasã cã în 24 ore ajung acasã si mã si întorc. <<Adrian, stai linistit, mamã! Vezi-ti de treburile tale. Ai fost în puscãrie 11 luni, ai vãzut cum e acolo>>. <<Mamã, nu stie nimeni când vin si când mã întorc>>. Mi-a fost fricã ca nu cumva sã facã vreo istorie cu dânsa… Cicã o fi venit, da’ pe ea nu a gãsit-o acasã si s-ar fi rãzbunat pe niste rufe de-ale ei. Le-a dat foc. Acum mã condamnã pe mine, cã cine stie ce am spus eu. I-am zis: <<Copilã, dragul meu, da’ ce treabã am eu?>>. Mai ziceau fetele astea cã este prea elegantã, prea împopotonatã. Dacã ei asa i-o fi plãcut. Am fost si eu cu serviciul, da’ mã credeti cã atunci când venea primãvara, nu am purtat douã încãltãri la mine. Cu slapii m-am dus, cu slapii am stat în fabricã si tot cu ei mã întorceam. N-am purtat nici pantofi, nici sandale, nimic, cã nu mi-am permis”, ne-a povestit mama lui Adrian.
„Tatã, uite care e treaba…”
Dacã s-ar face un film sau s-ar scrie o carte despre ambitia si puterea de a înfrunta necazurile si greutãtile cu demnitate si stoicism, Elena Ciobanu, mama vãlenarului, ar fi unul dintre cele mai elocvente exemple. Cu toate cã sotul i-a omorât tatãl, femeia l-a iertat, ba chiar nu l-a înselat si nici nu l-a înlocuit. A avut grijã de copii si s-a zbãtut pentru ei „ca apa de mal”: „Si eu am fost în depresie dupã moartea lu’ tata. Doctorul Silvestrovici m-a pus pe picioare, el m-a tratat. Toatã viata voi tine minte ziua de 20 octombrie. Era într-o zi de duminicã. Se juca un meci, m-am dus la domnu’ Hutanu si i-am zis: <<a venit tata de atâtea ori si s-a plâns la mata, cã nu are liniste din cauza lu’ bãrbatã-miu, n-ati luat nicio mãsurã. Uite cã acum i-a fãcut sfârsitul>>. Mi-a rãspuns: <<pãi da’ sã se termine meciul si apoi vin>>. <<Dumneata astepti sã se termine meciul? Dacã pânã atunci mai omoarã pe cineva.>> Apoi l-au dus la puscãrie, unde a stat 13 ani. L-am vizitat de multe ori, pentru cã erau mici copiii si mã întrebau de el. Cât a fost acasã, iubea bãietii, nu pot sã spun cã a fost un tatã indiferent. Când a plecat, n-aveam nimic, nici animale, nimic, iar când s-a întors, în 2002, m-a gãsit cu 60 de oi, douã vaci, cãrutã cu cai, bãietii mari. S-a apucat din nou de bãuturã si începuse sã fie violent cu noi. Bãietii i-au spus atunci: <<Tatã, uite care e treaba. Mama s-a zbãtutã ca apa de mal. Noi te-am respectat pe matale, am fost la tine la închisoare de atâtea ori, dar dacã crezi cã nu poti trãi fãrã violentã, mai bine te duci si stai la bunica. Si a plecat. A mai trãit doi ani jumãtate si în 2007 a murit. Avea cirozã hepaticã”.
