Nu as fi putut crede cã voi fi amenintat cu moartea, la Vaslui, pentru un editorial, unele gânduri ale mele, pe care mi le-am asumat si pentru care am si semnat, cu punct si virgulã. Dar, iatã cã se poate! Nu esti cu noi, cu cei care îi înjurãm non-stop pe Buzatu, Dragnea, Tãriceanu, Vâlcov, Dãncilã? Ai altã opinie decât noi, cei care muncim afarã si votãm anti-PSD, la Londra, Paris, Barcelona etc.? Atunci, ai o singurã optiune: pregãteste-te sã mori, pentru cã noi facem legea, noi, “diaspora” de la Vaslui. Am primit, ieri, în jurul prânzului, un mesaj pe forumul Vremea Nouã, în care un utilizator de internet a scris, cu litere mari, sã înteleg si sã mã tem, o amenintare cu moartea extrem de explicitã. Iatã continutul mesajului, cât si semnãtura celui care l-a postat de forum:
“M…IE JURNALISTULUI DE KAKAT! Tanasucule de p…a sugiucule, daca tii la pielea ta, tai-o cat mai departe din targul asta, ca sa nu devii martir al jurnalismului in slujba lui Dragnea”.
Un alt cititor m-a amenintat ceva mai „moale”:
„Tanasuc sugandu-si al sau kuk!
Prostane, de azi inainte cand mai ai de gand sa umbli per pedes pe strazi, vezi sa ai la tine servetele de unica folosinta, din abundenta.
Ca mare nevoie o sa mai ai ca sa-ti stergi flegmele cetatenilor ce or sa ti scurga in valuri de pe dovleacul ala de bou retardat mare mancator de kakat!”
Acuma, lãsând deoparte problemele elementare de gramatica limbii române, sã ameninti un ziarist doar pentru cã îsi exprimã o opinie sunã mai degrabã a ceea ce se petrece în Mexic, Columbia sau alte tãri în care clanurile mafiote se rãzbunã pe jurnalisti pentru cã scriu despre dramele care se petrec în jurul lor. Am ajuns noi, în sãracul târg al Vasluiului, un fel de Tijuana de la granita cu SUA, acolo unde jurnalistii care criticã bandele care controleazã zona ajung sã fie decapitati în piata publicã? Suntem în Rusia, acolo unde disidentii regimului sunt împuscati în cap sau bãtuti cu urã? Deranjeazã pe cineva atât de tare faptul cã am scris despre „dictatura cãpsunarilor”, adicã despre acele sute, mii de cazuri – reale! – în care copiii si-au sunat pãrintii din satele vasluiene si i-au obligat sã voteze cu USR, pentru cã altfel nu se mai întorc la casele pãrintesti? Am scris un singur nume în editorial, pentru a primi acest mesaj din partea unui individ care va fi descoperit de organele abilitate ale statului român, oricât se va chinui sã se ascundã? Dacã pe cei de la USR, PNL sau oricare dintre cei care pregãtesc noua dictaturã a majoritãtii, membri sau simpatizanti, îi deranjeazã acest lucru, pot sã spun doar un lucru: voi scrie ceea ce gândesc în continuare! Voi scrie despre derapajele cãpsunarilor, voi scrie despre bãtaia de joc a celor de la PSD, voi scrie despre oricine, chiar si despre Iohannis! Si, îmi asum acest lucru! La fel cum si cei care m-au înjurat si m-au fãcut în tot felul, dupã editorialul de ieri, ar trebui sã-si asume, cu nume si prenume, opiniile. Dar, e mai usor sã stai în spatele unei tastaturi si sã arunci cu noroi în altii, fãrã sã-ti dai numele, nu? La urma-urmei, în decembrie 1989 au murit tineri cu gândul cã vom putea spune liber ce gândim. Mãcar atât. Dacã România se îndreaptã spre un regim mafiot, la 30 de ani de la acele evenimente triste, dirijate cu vârf si îndesat de Securitate, o tarã în care ziaristii care îsi spun pãrerea pot fi ucisi pe stradã, înseamnã cã suntem noul Mexic. Ceea ce ar fi foarte trist.
