OPINIE… „Se împlinesc 160 de ani de când ziua de 24 ianuarie este sãrbãtoritã de români ca un reper în istoria neamului. O perioadã a fost si zi nationalã, pânã la venirea pe tron a regelui Carol I. Se realiza, la 24 ianuarie 1859, un vis secular, pentru îndeplinirea cãruia si-au dat obolul de suferintã si sânge multe generatii. Unirea avea la bazã originea, istoria, limba, obiceiurile, idealurile si aspiratiile românilor de pretutindeni. La 1600, Mihai Viteazul o înfãptuia pentru scurt timp si a rãmas ca un ideal care se va împlini peste trei veacuri. Unirea românilor s-a realizat în epoca modernã, pe etape, în cadrul unui proces îndelungat, început la 1859 cu dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, fiu al meleagurilor vasluiene. A continuat, desigur, prin proclamarea Independentei de stat a României, la 1877 si unirea Dobrogei cu tara, în 1878, pentru a se încheia la sfârsitul Primului Rãzboi Mondial”, scrie prof. dr. Nicolae Ionescu, de la Liceul Mihail Kogãlniceanu, într-un scurt material dedicat acestei zile pline de semnificatii pentru toti românii.
„Generatia Unirii e unicã în istoria noastrã. Este generatia pasoptistã, care a participat la marile momente de la 1848, 1859 si 1877. În fruntea ei s-au aflat mari personalitãti: Mihail Kogãlniceanu, Al. I. Cuza, Ion C. Brãtianu, Vasile Alecsandri, Costache Negri s.a. Unionistii au depus jurãmântul pe Biblie si pe icoana Sfintei Treimi, pentru cã se avea în vedere unirea celor trei Tãri Românesti. Din sirul personalitãtilor de pe meleagurile vasluiene care au participat la mãretele evenimente se numãrau Manolache Costache Epureanu, Alecu Cuza, Anastasie Panu, Lupu Costache, Mihail Jora, Petrache Mavrogheni, Andrei V. Ionescu etc. Discursul lui Mihail Kogãlniceanu la alegerea lui Al. I. Cuza ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, sublinia importanta momentului de început al unei etape de modernizare a statului: „Fii, dar, omul epocii… La legi noi, oameni noi.. Urechea ta sã fie pururea deschisã la adevãr si închisã la minciuni si lingusire…”. La 24 ianuarie 1859, Vasile Boierescu, unul din fruntasii politici din Tara Româneascã, sublinia cã „Europa ne-a ajutat. Trebuie sã ne ajutãm singuri”, astfel cã muntenii l-au ales tot pe Cuza domn, punându-se areopagul Marilor Puteri în fata faptului împlinit. Acest act politic a fost considerat de Poarta Otomanã si de Austria drept o încãlcare a Conventiei de la Paris, însã în textul acelei întelegeri nu se stipula ca domnii alesi în cele douã Principate sã fie persoane diferite. A urmat o stãruitoare luptã diplomaticã dusã de Cuza cu Marile Puteri pentru recunoasterea unirii Moldovei cu Tara Româneascã. A fost în mod clar un proiect comun între moldoveni care au dat domnul, si munteni, care au dat capitala. Domnia scurtã a lui Cuza a reprezentat un exemplu de urmat în politicã: identificarea cu interesele neamului. A fost plinã de reforme în toate segmentele societãtii, aducându-i sintagma de ctitor al României moderne. Atunci când situatia economicã si internationalã devine nefavorabilã, Al. I. Cuza, cu dezinvolturã, renuntã la putere, considerând cã i s-a încheiat mandatul, spunând la abdicarea sa, la 11 februarie 1866: „Sã-i fie tãrii mele mai bine fãrã mine, decât cu mine”. Ultimii ani de viatã i-a petrecut în exil, murind la Heidelberg, în Germania. La înmormântarea sa, în 1873, la Ruginoasa, Mihail Kogãlniceanu evidentia faptul cã domnia sa a fost una luminoasã în istoria neamului: „Cât va avea tara aceasta o istorie, cea mai frumoasã paginã va fi a lui Alexandru Ioan Cuza”. Astãzi, într-o lume agitatã, dezbinatã, în schimbare, nu neapãrat în bine, când în România patriotismul este în declin, iar în Europa se vorbeste tot mai mai mult de inutilitatea unitãtii nationale, e necesar ca marile momente din istoria neamului sã fie pilde de urmat pentru tineri, sã ne dea încredere în viitor, iar spiritul Unirii de la 1859 sã nu fie înstrãinat. Asa sã ne ajute Dumnezeu!”, mai scrie cunoscutul profesor vasluian.
