|

Efectele fărâmiţării PSD: Alte două partide „social-liberale” şi-au anunţat apariţia

După ce joi fostul ministru al Mediului de Afaceri Ilan Laufer şi-a lansat la Cluj Platforma Social Liberală (PSL), astăzi, Ramona Ioana Bruynseels, fostul candidat la prezidenţiale al lui Dan Voiculescu, a anunţat că îşi înfiinţează un nou partid social-liberal – Pentru Oameni şi Ţară (POT). Sunt în curs de înregistrare a primului pas din proiectul meu – înfiinţarea asociaţiei POT (Pentru Oameni şi Ţară), care va avea preocupări civice şi va urmări aşezarea ideii de excelenţă în politică, de pregătire a politicienilor nu neapărat tineri şi din orice partid şi implementarea de proiecte concrete şi atragere de fonduri. Vom înregistra o nouă mişcare politică, ce va fi condusă de subsemnata. Asta pentru că ne-am consultat votanţii. Oamenii care m-au votat sunt mai loiali şi foarte încărcaţi de pasiune. Mi-au spus:«Să nu mergeţi în niciunul dintre celelalte partide, să vă faceţi propriul partid, pentru că aşa veţi câştiga mai mulţi susţinători şi veţi vedea că aşa veţi creşte». Dorind să rămân pe scena politică şi să răspund aşteptărilor lor, am mers pe ideea formării unui nou partid”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels, citată de News.ro Bruynseels este de părere că România nu are nevoie de doctrine şi ideologii, iar partidul său va fi unul de centru, axat, între altele, pe Diasporă şi renaşterea patriotismului. „Vom fi, categoric, o mişcare de centru, social-liberală, pentru că eu cred foarte mult în ideea asta şi cred că acum România nu are foarte multă nevoie de doctrine şi ideologii, cât are nevoie de oameni care să se implice, care să vrea să lase ceva în urmă. Atunci, nu contează pentru noi unde, în ce direcţie am lua-o, vrem să lăsăm în urmă ceva construit sustenabil şi viabil”, spune ea. Fosta prezidenţiabilă a mai spus că va continua pe ideile din campania susţinută în această toamnă: „Sunt câteva idei centrale – sprijinirea capitalului autohton şi atragerea de noi investiţii, politicile sociale, ne gândim la Diaspora şi aici vom veni cu o idee-surpriză în perioada următoare”. „Ne vom axa foarte mult şi pe patriotism, renaşterea patriotismului, pentru că el există. Românii sunt foarte patrioţi, dar trebuie să le redăm încrederea şi să scoatem la suprafaţă acest patriotism. Asta înseamnă şi proiecte pentru copiii care trebuie crescuţi în spiritul dragostei faţă de ţară, învăţarea imnului… Eu, dacă nu aş insista acasă cu fetiţele mele să ştie imnul, să îl mai cântăm din când în când, sincer, nu l-aş şti. Şi ăsta este un mare pericol”, consideră Bruynseels.   În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Ramona Ioana Bruynseels a obţinut 244.275 de voturi, iar ea declară: „Nu pornim de la zero. Dintre cei care au votat pentru Ramona Ioana, unii îşi vor menţine opţiunea de vot. Dacă s-au dus şi au pus ştampila, trecând peste faptul că aş fi omul lui Voiculescu, peste tot felul de fake news, că aş crede că Pământul e plat, că Rusia e în NATO şi aşa mai departe, înseamnă ceva. Sper că voi reuşi să îi menţin alături”, a mai declarat Bruynseels.

Citeste mai mult: adev.ro/q2glfr