spot_imgspot_img
9.4 C
Vaslui
26-apr.-2024

Electrocentrale intenţionează să renunţe la Calorgal!

- Advertisement -

Actualul primar, Ionuţ Pucheanu, ca şi Marius Stan în mandatul trecut, tot face strategii, consultări şi încearcă să găsească soluţii viabile de furnizare a căldurii în sistem centralizat. Deşi sezonul rece se apropie, încă nu s-a găsit nicio variantă acceptabilă şi nu mai este mult până în octombrie, când Electrocentrale are termen pentru a prezenta un plan de reorganizare în faţa instanţei, astfel încât societatea să poată fi salvată de la faliment. Ca urmare a declaraţiilor oficialilor Primăriei Galaţi, administratorul special al Electrocentrale SA, Sinan Mustafa, a luat poziţie, arătând o altă realitate.
În urmă cu câteva zile, cotidianul nostru a publicat un articol în care se relata despre un planul pe termen lung de termoficare a oraşului ce va fi implementat începând de anul viitor în Micro 19, unde s-ar putea uni conductele de la 5 puncte termice, iar acestea ar putea fi alimentate de la o minicentrală de cartier, în fapt un cazan de abur fierbinte (CAF) care să producă şi să distribuie agentul termic, folosind gaze naturale pe post de combustibil. “Va fi o investiţie cifrată la circa 500.000 de euro şi nu, nu luăm în calcul variante de tip SH”, declara primarul.
Ei bine, Sinan Mustafa răstoarnă situaţia prezentată de Primărie, aducând următoarele precizări:
”1. Întâlniri nu au fost aşa multe, ci două la iniţiativa noastră (CET), iar pe cea de-a treia am solicitat-o tot noi, pentru săptămâna viitoare.
2. Strategia de funcţionare aferentă sezonului rece următor, bazată pe estimarea de consum transmisă de distribuitor, a fost finalizată şi trimisă spre aprobare creditorilor CET încă de la începutul acestei luni. De atunci şi până acum, fiind respinsă încă, purtăm negocieri intense pentru a obţine acordul acestora. În acest sens avem pe data de 29.08.2016 o nouă adunare a creditorilor şi atunci sperăm să avem şi votul final. Precizez aici faptul că nemulţumirea creditorilor este dată de datoria înregistrată de fostul distribuitor, Apaterm SA, de peste 50 milioane RON, creată în sezonul 2014-2015 şi care în cea mai mare parte nici până astăzi nu este plătită, datorie care a generat la rândul nostru o sumă restantă aproximativ egală ca şi datorie către Romgaz şi Transgaz, restanţă purtătoare încă de penalităţi. Având în vedere că societatea noastră nu are resurse pentru a onora aceste restanţe, altele decat cele generate de încasările de la fostul distribuitor, total insuficiente până în prezent, încercăm să obţinem acordul creditorilor pentru o nouă eşalonare.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/electrocentrale-intentioneaza-sa-renunte-la-calorgal.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.