|

Elena Udrea, primul pas pentru a pleca din țară

Instanţa supremă a respins definitiv, luni, contestaţia DNA la decizia Curţii de Apel Bucureşti care a stabilit să modifice condiţiile controlului judiciar pentru Elena Udrea în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale din 2009, în sensul să poată părăsi ţara însă aceasta este cercetată sub control judiciar şi în dosarul Microsoft, astfel că nu poate pleca din România fără acceptul procurorilor.

„Este adevărat că sunt cercetată sub control judiciar şi în alt dosar, dar sunt sigură că noul procuror de la DNA care a preluat cazul de la doamna procuror Mihaiela Moraru care a plecat va înţelege situaţia şi va admite cererea”, a declarat Elena Udrea după ce a ieşit de la instanţa supremă, unde s-a judecat contestaţia DNA la decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Întrebată unde doreşte să meargă, fostul ministru al Dezvoltării a susţinut că nu are o ţintă anume, ci vorbeşte despre un principiu.

„Oamenii au diverse probleme. Când stai sub control judiciar, cu drepturile limitate aproape trei ani de zile, se presupune că poate e nevoie să ieşi din ţară. Nu cred că e de mirare că după trei ani în care sunt un cetăţean cu drepturile limitate cer dreptul să devin un cetăţean normal până când o există o hotărâre definitivă”, a completat Elena Udrea.

În 31 august, Curtea de Apel Bucureşti a decis că fostul ministru Elena Udrea poate pleca din ţară, în condiţiile în care se află sub control judiciar, ea fiind judecată pentru instigare la luare de mită, hotărârea instanţei nefiind una definitivă. Fostul ministru Elena Udrea a fost atunci la Curtea de Apel Bucureşti, unde a contestat condiţiile controlului judiciar pus în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 în care, alături de Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la luare de mită, respectiv instigare la delapidare şi spălare a banilor.

sursa: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/udrea-liber-sa-plece-din-tara-intr-un-dosar-dar-interzis-in-altul-791840