spot_imgspot_img
7.2 C
Vaslui
18-apr.-2024

Elevul care a provocat accidentul de la Husi a fost iertat de instantã!

- Advertisement -

PEDEAPSÃ Elevul de la Colegiul “Cuza Vodã” Husi, Rãzvan Bordea, cel care a condus, fãrã a poseda permis, autoutilitara în care se mai aflau alti 11 colegi, dar si profesorul Costin Clit, provocând, în luna iunie a acestui an, un accident care a fãcut ca toti sã ajungã în stãri mai mult sau mai putin grave, la spital, a primit o mãsurã educativã pentru fapta sa: patru sãptãmâni de stagiu de formare civicã. “Instanta a tinut cont de faptul cã Rãzvan este un copil cuminte, care învatã bine, dar care a avut un moment nefericit în viatã, din care a învãtat foarte multe”, spun apropiatii bãiatului.

Adolescentul a fost trimis în judecatã în luna octombrie, pentru infractiunea de “conducerea unui vehicul fãrã a poseda permis de conducere”. Pentru cã este minor, dar, probabil, tinându-se cont si de faptul cã Rãzvan a avut parte doar de referinte bune, atât din partea colegilor, cât si a profesorilor, ba chiar si a pãrintilor copiilor implicati în accident, instanta a considerat cã este oportunã aplicarea unei mãsuri educative neprivative de libertate, mai exact, patru sãptãmâni de stagiu de formare civicã, cea mai blândã dintre mãsurile neprivative de libertate, prevãzute de art. 115, din Noul Cod Penal. “Mãsura educativã a stagiului de formare civicã constã în obligaţia minorului de a participa la un program cu o duratã de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta sã înţeleagã consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul sãvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul sãu viitor”, se precizeazã la art. 117. “Rãzvan este un copil bun, bine educat, dintr-o familie decentã. Face sport, este în echipa de baschet a orasului. Accidentul a fost fãcut într-o clipã de teribilism sau o joacã, ce, din pãcate, s-a terminat tare rãu. Rãzvan a suferit mult dupã accident, întrucât se învinovãtea. El e un copil prietenos, care îsi sustine colegii si nu prea suporta ideea cã, din cauza lui, acestia, dar si domnul fost diriginte, fatã de care a avut mereu un respect deosebit, au ajuns în spital. Dar a învãtat aceastã lectie de viatã si sperãm sã fie totul bine”, au spus profesorii lui Rãzvan Bordea.

Profesorul Clit a fost sanctionat cu 5% din salariu, timp de 6 luni

De reamintit cã accidentul s-a petrecut pe 7 iunie, iar, în urma lui, mai multi elevi ai Colegiului “Cuza Vodã” au ajuns, speriati si rãniti, la spitalul municipal Husi, respectiv la un spital din Iasi. Rãnit grav a fost, de asemenea, si profesorul Costin Clit, cel care îi însotise pe copii la picnic, dupã ce fusese invitat de elevi, dar si de pãrintii lor. Într-o clipã de teribilism, Rãzvan Bordea a luat masina pãrintilor lui (o autoutilitarã, n.r.), pentru a-si aduce mai repede colegii în oras, întrucât venea ploaia. Colegii s-au urcat, de-a valma, în partea din spate a autoutilitarei. În dreapta soferului s-a urcat profesorul Clit. Lipsa de experientã a fãcut ca bãiatul de 16 ani sã piardã controlul asupra volanului si sã se rãstoarne. Chiar dacã toate vocile critice s-au îndreptat spre profesorul Clit, care a si fost sanctionat de cãtre colegiu pentru cã i-a permis elevului sã urce la volan si pentru cã nu a anuntat conducerea scolii de activitatea în sine, copiii si pãrintii l-au apãrat pe profesorul Clit. “Ei au vrut sã petreacã frumos, împreunã, vacanta de Rusalii. Toti sunt copii buni în grupul lor, cu rezultate foarte bune la învãtãturã. Ei l-au invitat pe domnul diriginte Clit, dar am stiut si noi, pãrintii, cã dânsul le va fi alãturi. Dincolo de acest necaz, domnul Clit este un cadru didactic extraordinar si ne-a pãrut rãu de tot ce s-a întâmplat. Asa cum am spus si la scoalã, si politistilor, sã privim totul ca pe o mare învãtãturã de minte si sã avem mai multã grijã pe viitor. A fost un ghinion mare pentru toti, doar atât”, au spus pãrintii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.