spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Eroii de la casele de marcat

- Advertisement -

Mă gândisem și eu la ei, cum zi de zi, oră de oră, minut de minut sunt expuși, dar parcă nimeni nu-i observă. Apoi am citit acest titlu al unui articol publicat de agenția MEDIAFAX și mi-am zis că e cazul să scriem și noi.

Până și vremea de afară îi îndeamnă pe oameni să stea în casă. Luni dimineață devreme, Focșaniul a fost acoperit cu o pătură subțire și albă de zăpadă, cernută pe tot parcursul nopții. Am ieșit totuși pentru că mi-am dorit să scriu despre oamenii de la casele de marcat din supermarketuri, despre cât de expuși sunt interacționând zilnic cu sute de clienți aflați în febra cumpărăturilor din cauza coronavirusului și a noilor măsuri de limitare a răspândirii acestuia. Cât de mult îi protejează acele paravane de plastic montate în dreptul caselor de marcat și ce spun casierii despre aceste noi măsuri? Aflați în reportajul care urmează.

Bine că avem serviciu!”

Sunt oameni pe care nu coronavirusul, ci concedierea le face inima să tresară la fiecare pas. Din cauza crizei provocate de COVID-19, multe firme și-au sistat activitatea așa că patronii fie au ales să-i dea în șomaj tehnic pe angajați, fie le-au dat concediu de odihnă, fie concediu fără plată, fie, în cel mai rău caz, i-au concediat pur și simplu.

Dacă duminică, în jurul prânzului, magazinul Lidl de la fosta autogară era înconjurat de zeci de oameni care așteptau la rând, luni lucrurile s-au mai așezat. Motivul să fie cumva ordonanța militară?! „Duminică a fost jale! La un moment dat pierdusem noțiunea timpului. Zilele astea ne-au montat niște paravane din plastic mai gros, purtăm mănuși… dar tot suntem expuși. Nu suntem închiși ca la ghișeu. Când clientul plătește, trece de paravan și vine față în față cu tine. Ce poți să faci? Știi când strănută? Bine că avem serviciu… Alții”, spune unul dintre lucrătorii comerciali de la Lidl în timp ce se afla în pauza de masă.

Bară la bară… exact ca în trafic. Așa stau oamenii la casele de marcat. Degeaba sunt afișate mesaje de tipul: „PĂSTRAȚI CEL PUȚIN 1 M DISTANȚĂ FAȚĂ DE PERSOANA DIN FAȚĂ”. Se pare că frica de a nu pune cineva produsele înainte pe bandă este mai mare chiar și decât frica de noul coronavirus. Cât despre distanță… cum se ivește un spațiu mai mare între tine și cel din fața ta, hop apare o altă persoană care se bagă, crezând că erai la o altă coadă și că acolo era liber…..https://monitoruldevrancea.ro/2020/03/24/galerie-foto-eroii-de-la-casele-de-marcat/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.