spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Eveniment în memoria Episcopului-Martir!

- Advertisement -

INVITATIE… Episcopul-Martir, Grigorie Leu, va fi comermorat în prima zi de primăvară, când se vor împlini 69 de ani, de când a fost ucis, de comuniștii care voiau să desființeze Episcopia Hușilor. P.S. Ignatie va oficia, în cursul dimineții de 1 martie,  slujba de pomenire, în Catedrala Episcopală, iar, apoi, este programat un simpozion pentru evocarea personalității Episcopului Grigorie, cel care nu a ezitat o clipă să își pună în joc propria viața, pentru ca destinul Episcopiei istorice să meargă mai departe. P.S. Ignatie, Episcopul cel nou, venit la Huși din octombrie 2017, a înduioșat o mulțime de inimi, atunci când, la intronizare, a spus că, cel mai aproape de sufletul său, dintre toți ierarhii Hușilor, este Martirul Grigorie Leu. Faptul că, iată, nu lasă să treacă nemarcată cum se cuvine ziua tristă a comemorării morții sale, este semnul condescendenței pentru înaintașul care îi servește drept model de viață și credință.

A condus Episcopia Hușilor 9 ani (1940 – 1949), în cele mai cumplite vremuri, a luptat pentru ea și și-a pus viața în joc, jertfindu-se, fără nicio ezitare, pentru ca aceste locuri să își mențină reperul lor sacru de credință, așa cum avuseseră timp de 350 de ani până atunci. Primăvara la Huși trebuie să înceapă, așadar, cu o lecție de recunoștință, pentru Episcopul Leu, Mucenicul care le-a spus urmașilor săi, pe patul de moarte: “Sacrificiul meu nu trebuie plans, ci doar urmat”. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în data de 01 martie 2018, cu ocazia împlinirii a 69 de ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Grigorie Leu al Hușilor, Episcopia Hușilor va organiza un Simpozion dedicat marelui ierarh. Evenimentul, intitulat Grigorie Leu, Episcopul Hușilor, martir al neamului românesc, va începe la ora 10.00 prin oficierea în Catedrala Episcopală din Huși a slujbei Parastasului, și va continua de la ora 10.30, în sala de ședințe a Protopopiatului Huși, cu o serie de evocări susținute de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Domnul academician Ioan Hadârcă, domnul profesor Costin Clit și domnul colonel (r) Mihai Gheorghiu. Episcopul Grigorie Leu a fost al 49 – lea ierarh al Eparhiei Hușilor, păstorind la Huși între anii 1940-1949, până la desființarea abuzivă a Episcopiei Hușilor de către regimul comunist. Mormântul său este situat în fața absidei altarului Catedralei Episcopale din Huși”, au transmis reprezentații Episcopiei Hușilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.