spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

EXCLUSIV: Piscinele din Iași ascund o evaziune uriașă. Amenzi de 84.000 lei date într-un singur weekend

- Advertisement -

Plăteşte cineva impozit la stat din milioanele de lei câştigate în sezon de proprietarii zonelor de agrement estival din Iaşi? O întrebare legitimă, câtă vreme inspectorii Antifraudă au descoperit sume uriaşe neînregistrate în casele de marcat ale tuturor piscinelor mari din oraş, controlate într-un singur weekend, în cadrul unei acţiuni „bliţ“. La toate piscinele controlate, 11, s-au aplicat amenzi uriaşe, de până la 20.000 de lei. În total, s-au dat amenzi de 84.000 de lei. Cele mai frecvente nereguli: fentarea impozitului prin încasări la negru, fără bon. Unele piscine vindeau mâncare sau băutură fără să aibă acest drept

Jale mare printre administratorii de piscine din Iaşi, unde sunt indicii că evaziunea fiscală este una uriaşă. În urma unui control realizat în urmă cu o săptămână la toate piscinele din Iaşi, de către inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) Suceava, acolo unde este sediul regional al structurii, au fost aplicate amenzi de-a dreptul impresionante. Mai precis, controalele au fost făcute sâmbătă şi duminică, adică în zilele de 16 şi 17 iulie. Inspectorii Antifraudă au controlat 11 piscine, şi au dat nu mai puţin de 19 amenzi. Valoarea totală a amenzilor este imensă, adică 84.000 lei. O medie per piscină de peste 7.500 lei, adică încasările pentru o bună perioadă de timp.
Vindeau mâncare fără să aibă dreptul
„Inspectorii Antifraudă au desfăşurat 11 controale la 11 contribuabili având ca domeniu de activitate servicii – piscine, în vederea verificării modului de înregistrare în casele de marcat şi în evidenţele financiar-contabile a operaţiunilor economice“, au precizat oficialii de la DGAF. Cea mai mare amendă a fost încasată de patronul unei piscine ieşene, iar suma nu este deloc mică: 20.000 de lei. Amenda a fost dată deoarece patronii piscinei au cumpărat produse de la agenţi economici, apoi le-au revândut fără a avea dreptul, şi cu un alt preţ, evident mai mare. „Constituie activitate comercială ilicită cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revînzare de la unităţile de desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine, unităţi de turism şi alte unităţi similare conform art. 1, lit. G, din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite“, au justificat amenda inspectorii DGAF. Deşi interesul public ar reclama din plin acest lucru, consumatorul ieşean avâd tot dreptul să ştie detalii şi nume concrete, inspectorii DGAF au refuzat să ne pună la dispoziţie şi numele piscinelor sancţionate. Şi asta poate fi cu atât mai incorect cu cât această lipsă de transparenţă îi afectează şi pe proprietarii corecţi de piscine din Iaşi, prin faptul că DGAF lasă să planeze aceleaşi suspiciuni asupra tuturor.
Evaziune totală
În privinţa celor trei amenzi în valoare de 17.500 lei fiecare date la alte piscine, acestea au fost date pentru „deţinerea de sume pentru care nu s-au întocmit documente jusificative şi pentru încălcarea obligaţiei de emitere a bonului fiscal pentru toate bunurile şi serviciile livrate, conform art. 10, lit. d şi litera c din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale“. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, una dintre piscinele care au primit amendă a fost Sunrise, de la Ciric – 17.500 lei. Aici, inspectorii ar fi găsit în casa de marcat sume de bani care nu erau înregistrate. De altfel, inspectorii de la DGAF au precizat că marea majoritate a amenzilor au fost date pentru evaziune fiscală. „Cele mai frecvente abateri constatate de către inspectorii DGAF au fost cele de încălcare a obligaţiei de fiscalizare a tuturor încasărilor prin intermediul casei de marcat, deţinerea de bunuri sau sume fără acte justificative şi încălcarea obligaţiei de întocmire şi utilizare a documentelor contabile pentru toate operaţiunile efectuate“, au consemnat inspectorii DGAF.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-piscinele-din-ia-i-ascund-o-evaziune-uria-a-amenzi-de-84-000-lei-date-intr-un-singur-weekend–134422.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.