spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
28-mart.-2024

EXCLUSIV: SCANDAL la o biserică din Iași! Enoriaşi goniţi de popă cu firma de pază

- Advertisement -

Mitropolia Moldovei şi Bu­co­vinei va demara o ancheta în cazul unui scandal născut la Biserica „Ziua Crucii“ din zona Nicolina 1, unde enoriaşii şi preotul Gabriel Zaharia îl acuză pe preotul Con­stantin Grigore de faptul că şi-a angajat o firmă de pază ca să dea afară unii enoriaşi din biserică, dar şi de faptul că nu îi lasă pe credincioşi să se închine şi să lase liturghii şi acatiste şi la celălalt preot, mai nou, al parohiei.
Femeile care aparţin de această parohie s-au plâns că preotul Grigore a alungat toţi ceilalţi alţi preoţi care au mai fost şi, pe lângă aceştia, au plecat şi credincioşii.
„Eu ştiu că preoţii când intră în altar se iartă unii pe alţii, se sărută, şi acelaşi model ni-l dau şi nouă. Ce să mai crezi aici? Părintele Grigore ne spune «Oameni buni, la mine vă spovediţi, la mine vă împărtăşiţi». Am 59 de ani şi nu am văzut aşa ceva în viaţa vieţii mele – îl face albie de porci pe părintele Zaharia. Până şi paznicii de la firma de pază pe care i-a angajat, care strânge colacii şi pomenile, îşi bat joc de acest preot Zaharia“, a declarat Doina Garacicun, una dintre enoriaşele care se închina la biserica respectivă.
Ea a spus că, din cauza părintelui, „numeri pe degete“ lumea care mai vine la biserică, şi că acesta ar încerca să îl aducă ca al doilea preot la „Ziua Crucii“ pe fiul său, la rândul său preot. Femeia, alături de o altă enoriaşă, Florentina Bunghez, acuză că părintele Grigore recurge la tot felul de tertipuri pentru a-l opri pe preotul Zaharia din a sluji acolo.
„De Crăciun pune oamenii lui de la pază să meargă şi să rupă hârtiile pe care le-a pus părintele Zaharia în care anunţa când vine în casele oamenilor, şi pune alte hârtii cu programul lui. E recalcitrant şi nervos, şi ne te­mem de el. Am fost într-o sâmbătă din Postul Mare să stau la rând, şi i-am spus că vreau să dau pomelnic părintelui Zaharia. A început să ţipe la mine, am ieşit şi am vorbit cu femeia de la lumânări, iar paznicii m-au auzit şi i-au spus, şi atunci a venit după mine: «Cucoa­nă, chem Poliţia»“, a mai spus fe­meia.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/exclusiv-scandal-la-o-biserica-din-ia-i-enoriasi-goniti-de-popa-cu-firma-de-paza–157805.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.