Aveţi pe traseul pe care mergeţi zilnic la serviciu măcar un şantier în trafic? Atunci vă puteţi lua bicicletă. Un experiment realizat de „Ziarul de Iaşi“ arată că deplasarea la ore de vârf se face mai uşor cu bicicleta, chiar şi pe distanţe mari. Am ales trei trasee importante din oraş pentru acest experiment: CUG – Copou, Dacia – Centru şi Păcurari – Tătăraşi, abordând câte un traseu pe zi, cu plecare la ora 7.45. Astfel, trei reporteri au plecat simultan din acelaşi punct: unul cu maşina, unul cu bicicleta şi unul cu autobuzul RATP. În două din cele trei zile a câştigat detaşat bicicleta. Trei experienţe interesante, povestite de fiecare reporter în cele trei zile consecutive, cu timpi, obstacole şi tot ce s-a mai ivit în cale!
Un experiment iniţiat de „Ziarul de Iaşi“ a arătat că bicicleta poate fi cel mai eficient mijloc de transport prin oraş. Timp de trei zile, reporterii ziarului au parcurs simultan aceleaşi distanţe: unul cu mijloace RATP, altul cu maşina, iar al treilea cu bicicleta. În două cazuri din trei, cel mai rapid s-a dovedit a fi biciclistul. Ora de plecare a fost de fiecare dată 7.45 şi au fost imaginate trei scenarii: studentul care pleacă din zona bisericii catolice din Nicolina pentru a ajunge la Universitatea „Al.I. Cuza“, angajatul Direcţiei de Asistenţă Socială care pleacă din capăt Păcurari pentru a ajunge la serviciul din Tătăraşi şi contribuabilul din Dacia care merge să-şi achite taxele la Primărie.
Ajuns în staţie la Belvedere la ora 7.45, încerc să mă urc într-un autobuz 41 care abia oprise. Demers inutil, autobuzul era plin ochi. Mă uit înspre pasarela Nicolina, alte trei autobuze sunt în faţă, toate captive în trafic. E clar, nu am nicio şansă să ajung primul la destinaţie. Trec două minute, vine un alt autobuz (nr. 41, IS-09-RLT). Celălalt încă era aproape de staţie, prins în coloana de maşini. Cu chiu, cu vai, urc şi prind un loc în picioare în apropierea şoferului. Aşteptăm la rândul nostru şase minute să trecem de primul semafor, aflat la 20 de metri de punctul de plecare. Între timp, şoferul primeşte un telefon, cel mai probabil de la un coleg care se interesa de ambuteiaj. „Dacă din trei benzi au făcut una în Podu Roş, cum ai vrea să fie? Am alte trei autobuze prinse în trafic în faţa mea“, spune, pe un ton calm, şoferul RATP. Moment în care realizez atitudinea resemnată a călătorilor din jurul meu, nimeni nu face comentarii asupra situaţiei, semn că toţi sunt obişnuiţi ca la orele de vârf să treacă prin furcile caudine ale traficului din zonă.
În Podu Roş ajung după 31 de minute, era deja ora 8.16. Înainte ca autobuzul să intre în intersecţie, mă sună colegul care a parcurs traseul pe bicicletă. „Beau cafeaua în faţa Universităţii“, îmi spune. După intersecţia din Podu Roş, autobuzul începe să circule la o viteză acceptabilă. La ora 8.28, mă aflu în zona Hotelului Europa, moment în care primesc al doilea telefon. A ajuns şi colegul cu maşina. Eu îmi continui drumul. Autobuzul opreşte în faţa Universităţii la 8.39. Odată cu mine coboară o studentă. „A ajuns profu’? Ce bine…, acum vin şi eu“, spune ea vorbind la telefon. Un minut mai târziu ajung şi eu la poarta instituţiei.
Maşină: 7.45 – 8.26, 5,6 km
Startul din staţia RATP de la Belvedere are loc direct în coada uriaşă pe care o vedeam şerpuind în faţă până peste pasarela Nicolina. Iniţial, am crezut că e un blocaj temporar, care se va rezolva şi coada îşi va da drumul. Nu avea însă să fie aşa: după 3 minute nu treceam nici de semafor. După 10 minute abia eram ajuns la benzinăria OMV. La 7.55, văzând coada la fel de compactă în faţa mea, bară la bară pe două rânduri, decid rapid să schimb ruta: fac stânga pe lângă OMV, pe strada Arhitect Berindei, ca să ies în Mircea cel Bătrân. Peste alte 3 minute, altă coadă: la semaforul din Mircea, eu venind pe strada Galata. O coadă nu foarte mare, sub o sută de metri, însă la un verde nu treceau mai mult de 5-6 maşini. La 8.05 trecem şi de acest hop, dar intrăm direct în altă coadă imediat ce facem stânga, pe strada Pantelimon Halipa, spre Alexandru cel Bun.
Intenţia noastră e de a ajunge pe pasajul ACB, apoi Gară, Fundaţie şi „Cuza“. Bară la bară până la podul Mircea cel Bătrân, pe care-l trecem la 8.09. Fiind trecut binişor de ora 8, podul din Alexandru nu mai este aglomerat, iar la 8.12 ajungem la Gară. Urcăm pe străduţa spre Râpa Galbenă, iar la 8.17 reuşim să facem şi rondul de la Fundaţie. O ultimă coadă în dreptul Casei Universitarilor şi la 8.20 fix ajungem.
O altă problemă: unde parcăm? Facem dreapta, în speranţa că găsim un loc în zona Spitalului Militar. Greşeală: nu mai încape un ac în zonă. Mergem înainte spre IRO, aici ar fi un loc, două neregulamentare, dar suntem prea departe. Mergem înainte şi facem iar stânga, pe străduţa de după complexul Codrescu, şi ieşim iar în Copou fără să găsim vreun loc regulamentar. Coborâm spre strada Toma Cozma, convinşi fiind că până la „Negruzzi“ trebuie să găsim un loc. Aşa şi este: găsim un loc în dreptul intrării principale în colegiu, pe sensul opus, pe cel de coborâre oprirea fiind interzisă. Ora este deja 8.26. Încă două minute pe jos, şi la ora 8.28 fix punem mâna pe clanţa uşii de la Universitate. Dăm telefon la colegi: cel cu bicicleta îşi terminase de băut şi cafeaua la Universitate, cel din autobuz era abia la Europa. Trebuie să mă mulţumesc cu un loc II.
Bicicletă: 7.45 – 8.16, 4 km
În prima zi, meciul bicicletă-autobuz-maşină s-a încheiat practic înainte de a începe. În drum spre punctul de pornire, era evident că o coadă de peste un kilometru, din Podu Roş până la Biserica „Sf. Tereza“ avea să ţină în loc orice are patru roţi. Şoferii care nu au de ales, cunosc situaţia. E genul de trafic la care şi un ateu şi-ar face cruce. Pentru bicicletă însă, pista de pe marginea drumului avea să asigure o cursă lină. Sau nu? Am ajuns la start cu 15 minute înainte de ora fixată. Suficient timp pentru o cafea la „botul bicicletei“. În sfertul de oră de aşteptare, coada nu s-a clintit aproape deloc. La 7.30, între staţie şi semaforul de la Belvedere se înşiruiau trei autobuze: 243, 223 şi 239. La 7.45, primul abia reuşise să treacă de semafor.
Coborârea pe pista făcută pe bani europeni e un bun prilej de dedicaţii la adresa proiectanţilor şi a edililor. Greu de spus la ce s-au gândit când au lăsat stâlpii înfipţi în mijlocul pistei. Sau de ce rampele par făcute doar pentru biciclete BMX. Abrupte la 45°, te forţează să mergi cu mâinile constant pe frâne şi bine înfipt în şa. La viteze mari, rişti fie să-ţi iei zborul, fie o pană de cauciuc. Or, un „snake bite“ de dimineaţă e exact ce-ar trebui unui biciclist pentru a-i face ziua ţăndări. Ideea ca pista de biciclişti să treacă prin staţiile de autobuz, pe un trotuar oricum ocupat pe jumătate de tonete e absolut genială. Să vrea, şi pietonii nu au unde se feri. Că oricum nu prea vor să o facă, e altă discuţie.
Din 7 pietoni întâlniţi pe pistă, doar doi au reacţionat la claxon pentru a ne lăsa să trecem. Surprinzător, poate, două persoane în vârstă. Tinerii, mai obişnuiţi în principiu cu ideea de bicicletă şi de pistă, au aşteptat să fie ocoliţi în loc să facă un pas lateral. În aceste condiţii, drumul până în Podu Roş a durat 10 minute. Alte zece au trecut până în Piaţa Unirii, plăcile de granit de pe pietonal permiţând o viteză de 20 km/h, fără efort. Pe traseu, vreo 20 de plăci au clămpănit sub roţi, semn că au fost montate de vreun Dorel. Între Piaţa Unirii şi Universitate, vrând-nevrând, biciclistul s-a transformat în pieton. Întâi, din cauza şantierului de pe esplanadă. Apoi, de la restaurantul Oscar până la Radio Iaşi, din cauza plămânilor de fumător greu.
Traficul auto a fost însă surprinzător de lejer, dar nu lipsit de emoţiile obişnuite. Pentru şoferi, bicicliştii sunt orice, numai parteneri de trafic, nu, deşi suntem tot mai mulţi. Parcă nici nu-i văd, deşi cu ochi de pisică şi stopuri, eventual cu banderole reflectorizante pe braţe sau cu o vestă, biciclistul arată ca o gaşcă de licurici. Chiar parcurgând pe jos o bucată de drum, oprirea la Universitate, după un traseu de 4 km a avut loc la 8.16, cu respectarea tuturor regulilor de circulaţie şi oprirea regulamentară la trecerile de pietoni. 31 de minute, 1-0.
