Strigãtor la cer
LEGÃTURI…În aceastã familie chinuitã vezi cu adevãrat ce înseamnã dragostea neconditionatã dintre copii si pãrinti
DESTINE RATATE…Familii care trãiesc în conditii mizerabile, copii analfabeti care cersesc si mãnâncã din gunoaie, în timp ce alesii îsi voteazã pensii speciale. Aceasta este realitatea din România. Într-o astfel de situatie se aflã familia lui Petru Lungu si a Mihaelei Topor, oameni din Vaslui care trãiesc în postul paznicului, de la unul dintre depozitele de pe strada Fabricii, împreunã cu cei trei copii: Mihai (8 ani), Alexandru (5 ani) si Ana Maria Petruta (3 ani). O încãpere neîngrijitã de doar câtiva metri pãtrati, cu gãuri în pereti si o usã subredã, cu un singur pat înconjurat de saci cu haine si papuci, asa aratã “casa” lor. Când îi privesti, primul instinct este acela de a-i salva pe cei trei copii din mizerie, din convingere cã pãrintii nu îi meritã si nu îi îngrijesc suficient, cã nu le oferã nici mãcar strictul necesar, însã dupã ce stai putin de vorbã cu cei mici si cu pãrintii realizezi cã, de fapt, între membrii familiei existã o legãturã strânsã, iubire, si, am putea spune, chiar fericire pentru cã se au unii pe altii. Nu este vorba despre niste oameni care îsi abuzeazã copiii sau îi maltrateazã în vreun fel, întrucât mezina si cei doi bãieti nu sunt traumatizati, din contrã, zâmbesc, se joacã, sunt deschisi si par foarte apropiati unul de celãlalt, au un comportament cât se poate de firesc fatã de mama si tatãl lor.
Petru si Mihaela îsi iubesc copiii, dar nu au primit educatie, au fost în permanentã pusi la zid, alungati la marginea societãtii, motiv pentru care nu cunosc reguli simple de igienã, de bun simt, nu stiu sã-si educe urmasii, actioneazã si ei cum cred de cuviintã. Sunt oameni care au fost respinsi încã de la nastere de un sistem obisnuit sã ascundã sub pres lucrurile care nu îi sunt pe plac, dar care ar putea fi reabilitati dacã ar fi inclusi într-un program social. Strigãtor la cer este faptul cã viitorul copiilor lor este previzibil, ratat din start, fiind dati la o parte, la rândul lor, de societate. Domnilor alesi, avem o întrebare: nu vã crapã obrazul de rusine cã v-ati votat pensii speciale atunci când vã împiedicati pe stradã de acesti copii fãmânzi si analfabeti?
Familie chinuitã, dar unitã
Venitul lunar al familiei se ridicã la câteva sute de lei, alocatiile copiilor si banii obtinuti din peturile si dozele de aluminiu pe care capul familiei le adunã de prin gunoaie, dar si mici sume provenite din … cersit. De asemenea, mai sunt oameni cu suflet care îi ajutã. Viata celor trei copii nu este deloc usoarã, dar, culmea, acestia nu îsi doresc mare lucru. Pentru Ana Maria, în momentul de fatã, o pereche de papuci ar fi cel mai frumos cadou, deoarece nu are cu ce se încãlta, iar ceilalti doi copii vor doar sã învete. Acelasi lucru l-ar dori si pãrintii, ambii analfabeti. “Eu nu stiu carte, nu stiu sã scriu si sã citesc, si nici femeia. Noi nu am fost la scoalã, dar tare am vrea ca ei sã învete. Am vorbit cu un profesor de la scoala nr. 1 sã îi dãm acolo la scoalã, dar ne-a spus sã îi ducem la Aurora, pe lângã spital. Dar acolo îi tine de luni pânã vineri. Eu nu pot sã mã despart de ei. Copiii dorm, în fiecare noapte, aici, pe pieptul meu”, spune Petru Lungu. Camera în care locuiesc este încãlzitã, dar din pãcate este insalubrã, prost întretinutã, iar copiii ar putea fi mai bine îngrijiti. Cu toate acestea, ei le oferã celor mici cel mai de pret lucru, nu vorbim despre bunuri materiale, ci de cãldura pe care un copil o poate simti doar în sânul familiei. Sunt oameni fãrã carte, crescuti cu vai si amar, în conditii la fel de mizerabile ca cele în care locuiesc acum, care, dupã propriile declaratii, au dormit pe unde au apucat, chiar si “prin boscheti”. Oameni care nu au fost niciodatã importanti în ochii alesilor, care voteazã doar legi în folosul lor, fiind considerati a fi esecul, rusinea acestui sistem departe de a fi perfect, care deseori dã gres. Neavând parte de educatie, nu au cunostintele necesare pentru a educa, de aceea, desi îi iubesc, nu le poartã de grijã celor mici “ca la carte”, pentru cã, pur si simplu…nu stiu cum. Sunt ferm convinsi cã actioneazã normal si corect, nu consientizeazã cã fac anumite greseli, care ar putea fi îndreptate dacã ar fi inclusi într-un program social, menit sã îi învete cum sã trãiascã sãnãtos.
“Mâncãm de la gunoi”
Câteodatã, pentru cã nu au de mâncare, resturile oamenilor mai cu stare reprezintã salvarea lor. “De multe ori în gunoaie gãsesc si mâncare. Oamenii aruncã mâncare, si gãtitã, ei cred cã nu mai e bunã, cã e stricatã, dar eu o spãl cu apã caldã, o aduc acasã si mãnânc cu femeia si copiii. Eu sunt multumit. Îi zic bodaprosti lui Dumnezeu cã m-a primit domnul Buruianã (persoana care detine spatiul ocupat de familie -n.r.) sã stau aici, sã locuiesc. Ne-a ajutat, ne-a dat de mâncare, haine pentru copii. Îi multumim. Am plãtit o chirie la început, dar dupã ce am prins un hot la furat, ne-a lãsat sã stãm gratis. Noaptea stau de pazã”, a povestit Petru Lungu.
“Nu stiu dacã e fatã sau bãiat”
Bãrbatul spune cã a fost sãptãmâna aceasta la Primãria Vaslui pentru a cere ajutor social si câteva mese gratuite la cantinã. “Am fost la doamna Mita de la Primãrie, si a spus cã ne ajutã. Ne-a trimis o masinã cu lemne”, spune Petru. Familia se va mãri în scurt timp, cel de-al patrulea copil fiind pe drum. Desi este însãrcinatã în luna a 8-a, Mihaela Topor a reusit sã facã prima ecografie abia acum câteva zile, când aceeasi doamnã de la Primãria Vaslui a dus-o la medic, la spital. “Doamna doctor mi-a spus cã este mic tare copilul. A zis cã nu stie dacã e fatã sau bãiat. Eu sunt în luna a 8-a, cum sã nu se vadã?”, a întrebat miratã femeia.
“Cel mai mult ne dorim o casã”
“Cel mai mult îmi doresc, dacã mã ajutã Dumnezeu, sã avem o casã a noastrã. As vrea si sã pot sã lucrez undeva, nu conteazã pe câti bani. Eu nu am scoalã si nu am nicio meserie, dar ceva-ceva s-o gãsi si pentru mine”, a încheiat Petru Lungu.
