|

UPDATE: Farmaciștii din Bârlad, în doliu: a murit colega lor, Ana Sârbu!

UPDATE: Ana Sarbu va fi depusa in aceasta dupa amiaza la Biserica Sf. Ioan din Barlad, din spatele Oficiului Postal Barlad. Inmormantarea va avea loc la Cimitirul Eternitatea, joi, 10 octombrie, la o ora ce va fi stabilita ulterior cu preotul paroh. Dumnezeu sa o odihneasca!

TRIST… În această dimineață, s-a stins din viață Ana Sârbu, unul dintre cei mai buni și mai devotați farmaciști din oraș. O suferință mai veche a răpus-o. Este vorba despre un neoplasm gastric, din cauza căruia ultimul an din viața ei a fost unul foarte greu. Nu mai ieșea în public, dar prietenii dragi  îi  rămăseseră alături. Avea o menajeră care o îngrijea și care, în această dimineață, s-a dus să o vadă, ca de obicei. A găsit-o într-o stare destul de dificilă, căzută în casă, dar conștientă. A ridicat-o și a primit din mâna ei o listă cu cumpărături. A plecat să ia cele necesare, însă când s-a întors, farmacista Ana Sârbu a fost găsită fără viață, lucru constatat în mod oficial de echipajul de pe Ambulanță, sosit în mare grabă la locuința acesteia. Vestea a fost una dureroasă, căci Ana Sârbu era un om foarte generos. Profesia a ajutat-o să ofere celor din jur sprijin și ajutor în momente grele, iar bârlădenii au îndrăgit-o foarte mult pentru asta. A făcut ani la rând o pereche formidabilă cu doctorul Constantin Teodorescu și împreună cu susținut cât au putut cultura locală, donând tot ceea ce au avut mai de preț, instituțiilor de cultură din județul Vaslui. Vom reveni cu amănunte despre înmormântarea Anei Sârbu.