spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

FAZA ZILEI: „Liniutã” de Grãjdeni!

- Advertisement -

INCREDIBIL, DAR ADEVÃRAT! Un tânãr de 24 de ani, din satul Grãjdeni, comuna Fruntiseni, care se crede „Schumacher ” de Grãjdeni, a produs un accident spectaculos, sãptãmâna trecutã. Costelus Svârlifus se bucurã nespus cã a fost asfaltat DJ 242 F, între Trestiana si Grãjdeni, astfel cã el a început sã facã „liniute”, noaptea în special, pe acest drum, circulând uneori si cu 200 km/h! Are un bolid Alfa Romeo sau, mai precis, avea, pentru cã sãptãmâna trecutã, pe 19 august, la ora 22.00, a fost implicat într-un accident cu daune serioase. „Incidentul a avut loc pe 18 august, la orele 22.00, pe DJ 242 F, când un bãrbat de 24 de ani (Costelus Svârlifus – n.r.), conducea un Alfa Romeo. Într-o curbã la stânga, a pãtruns pe sensul opus de circulatie si a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, marca Volskwagen. Conducãtorul masinii VW a încercat sã evite coliziunea si cu roata din spate l-a acrosat pe cel care conducea Alfa Romeo”, ne-a precizat cms. sef Stefan Sofrone din cadrul IPJ Vaslui. Au fost testati ambii conducãtori cu aparatul alcooltest si numai la Costelus Svârlifus aparatul a indicat 0.07 mlg/litru alcool în aerul expirat. Cu alte cuvinte, nu avea o alcoolemie „demnã” de luat în seamã de legile românesti, nefiind nici mãcar contraventie. I-a fost însã retinut permisul de conducere pentru 60 de zile, pentru cã a pãtruns cu bolidul pe contrasens! Ambele masini au daune aproape totale, semn cã viteza cu care conducea Costelus Svârlifus îl cam face demn de numele de „Schumacher” de Grãjdeni!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.