|

Femeile din Drânceni, între pildele întelepte si rutina muncii de zi cu zi

EMOTIE…La Drânceni, locul pe unde se intrã în Europa e un teritoriu unde bãrbatii se luptã pentru suprematie precum tigri. Numai sã ne uitãm ce lupte se dau pe scaunul de primar si întelegem spiritul rãzboinic al celor care vor sã-si punã amprenta asupra comunitãtii. În spatele lor sunt femeile puternice care stiu sã atâtã focul, ca sã-i facã pe bãrbatii lor sã strãluceascã. În comuna de pe malul Prutului sunt cu sutele si niciodatã nu ies în fatã. Lasã locul bãrbatilor lor. Ca sã le cunoasteti mai bine am discutat cu unele dintre ele. Tanti Tatiana, de exemplu, ne învatã cã nu trebuie sã te superi odatã cu sotul, fiindcã nu rezolvi nimic, dar dacã lasi sã treacã furtuna, atunci va rãsãri si soarele. «Sã ne supãrãm pe rând » ne învatã înteleapta doamnã. Pilde asemãnãtoare ne-au spus si Maria Bohotineau sau Viorica Dogariu care ne duce cu gândul cã întelepciunea s-a nãscut totusi la sat.

Tatiana Meleghe are 55 ani, este din Drânceni, mamã a unui bãiat de 31 de ani, cãsãtorit si stabilit Timisoara, dar si a unei fete, coafezã la Husi. În curând, în toamnã va fi si bunicã de la bãiat, iar vestea aceasta, crede ea, este cel mai frumos mãrtisor. “Cel mai bun lucru este sã fim sãnãtosi”, este convinsã Tatiana. A fãcut liceul la Galati, pe care l-a absolvit în 1982. A lucrat trei ani în învãtãmânt, suplinitoare, dupã care, în 1987, a ocupat un post de telefonistã la Oficiul Ghermãnesti. “Am fost telefonista cu numãrul 3, pânã în 2001, când a venit automatizarea. Din 2001, cu pãrere de rãu, am avut numai încercãri de a avea un serviciu, cãci pe unde se angaja, nu dura mult si se închidea, fiind o perioadã grea din punct de vedere economic. Am intrat un an, ca magazionerã la Spitalul Ghermãnesti, iar într-un an s-a închis spitalul; am lucrat la Cooperatie aproape un an, apoi s-a închis Cooperatia. Si apoi am mai lucrat ca gestionarã. De 10 ani nu am mai lucrat. Dar as vrea sã mai lucrez, am putere de muncã, m-as descurca”, spune Tatiana. “Cel mai frumos 8 martie eu l-am avut în perioada cât am lucrat în învãtãmânt. Nu prea era cu ce, erau mame mai pregãtite, mai putin pregãtite, dar toate puneau suflet în ce fãceam acolo, în serbãrile copiilor, în acele fire rosii si albe, pe care unele le fãceau asa, cum puteau. Era frumos! Am lucrat într-un sat mult mai departe de Ghermãnesti, care, de toamna, de când începea sã ningã, pânã primãvara nu mai iesea lumea de-acolo. Veneau la serbãri mame mai bucuroase, dar si multe mame triste, dar primind acele mãrtisoare, le vedeam fericite”, îsi aminteste ea. Tatiana este una dintre mamele norocoase, cãci, de 8 Martie, sotul si copiii vin cu câte o floare, cu mãrtisor, însã spune cã în satul de pe valea Prutului sunt multe mame aproape pãrãsite de proprii copii. “Stiti, care mai au copii pe-aproape, mai primesc câte ceva, tin cont cã este 8 martie, dar care nu, nu mai stie nimic. Femeia la tarã este simplã si noi nu stim decât sã muncim”, spune ea. Tatiana are o cãsnicie de 31 de ani si secretul acestei trãinicii este urmãtorul: “Supãrarea nu trebuie sã vinã odatã cu sotul. Dacã nu te superi odatã cu el, atunci nimic nu rezolvi, dar dacã lasi sã treacã furtuna, atunci va rãsãri si soarele. Sã ne supãrãm pe rând. Eu asa cred”, spune, râzând, Tatiana Meleghe.

A crescut singurã 4 copii, care au ajuns profesori, ofiter si pompier!

Altã mamã, alt destin! Viorica Dogariu, de pildã, are 62 de aniu si, în urmã cu 19 ani, a rãmas vãduvã, cu 4 copii. A muncit la Scoala Ghermãnesti, contabilã, si a fost, în toatã discretia care a caracterizat-o, o luptãtoare. “Au trecut repede anii. Copiii m-au ascultat si asta a fãcut ca nimic sã nu fie greu. I-am învãtat sã fie corecti, în primul rând. Sã nu deranjeze si sã nu facã rãu la nimeni. Sã respecte pe toatã lumea”, spune Viorica Dogariu. Se mândreste cã fii sãi au învãtat carte, ajungând profesori, doi dintre ei, unul ofiter si unul pompier. Are de la ei si douã nepotele, pe care le iubeste nespus. “Cele trei lucruri care mi-au fost de mare folos în toti cei ani au fost: credinta, munca, fãrã discutii munca, si sufletul”.

Trei feciori, cu dragoste pentru mama rãmasã în sat!

MUNCITOARE…Maria Bohotineanu, 51 de ani, este din Ghermãnesti. Are 3 feciori, unul de 29 de ani, altul de 24 ani si, cel mic, de 21 de ani. Desi nu a avut serviciu, a muncit în gospodãria sa cât pentru 3 servicii, dupã cum glumeste ea. A avut grijã de casã, de pãmânt si de douã bãtrâne, o mãtusã si mama soacrã. “Foarte greu a fost. Muncim pãmântul la tarã, de dimineatã pânã seara. Sotul era la serviciu, aducea banul, dar, în schimb, eu eram cu casa, cu grãdina, cu copiii, cu îngrijirea. Vedeam de ei, de ce au luat o notã micã, de una, de ce alta, ca o mamã. O zi din viata unei femei care stã acasã si munceste în gospodãrie este grea. Te trezesti la primele ore ale diminetii, fac sectorul la animale, dupã care vedeam de copii. Plecau la scoalã, veneau si întrebau: mamã, ce mâncãm? Si mâncarea trebuia sã fie gata”, spune, cu glasul blând, Maria Bohotineanu. Aratã mâinile sale muncite, dar si o tabloul unuia dintre bãieti, cu toca de absolvent pe cap. E mândrã si fericitã. “Bãiatul cel mai mare munceste în Anglia, dar a rãmas cu sufletul neîmpãcat, cãci si el s-a înscris la facultate, însã nu a putut continua. Nu a,m avut bani sã îl tinem. plecat la muncã, pentru a-si face un rost. Fratii sãi, copii la fel de buni la carte, au mers la facultate, la Iasi”, spune Maria. “Da, copiii mei sunt recunoscãtori pentru câte am fãcut pentru ei. Mereu mã ajutã. Zic, hai sã îi dãm mamei câte ceva. Din putinul lor, mi-au dat acum sã îmi încep lucrarea la danturã cã vedeto cum e. Si eu le-am spus, lãsati, nu trebuie. Dar bãietii au zis, nu, mama, nu trebuie sã arãti asa, cã tu nu esti bãtrânã, la 51 de ani. Sunt fericitã pentru ei. Bucuria mea a fost întotdeauna bucuria copiilor”, spune ea. A primit deja darurile de mãrtisor: îmbãrtisãri, vorbe bune si un ghicevi cu trandafiri, de le feciorul cel mic, despre care spune cã “asa e el, mai mãmos”.