|

Femeile sculptor ale Bârladului

TALENTE…Dacă femeile care pictează sunt la modă, mai rare sunt cazurile în care acestea și sculptează. Considerată o artă în care talentul și geniul trebuie îmbinate cu o munca fizică susținută, este spectaculos să admiri operele unor femei care îndrăznesc să creeze în locul bărbaților. La Bârlad s-au născut două artiste de geniu, ale căror lucrări sunt găzduite în marile muzee ale țării. Este vorba de Mariana Cretzu Medeleni și Merica Rîmniceanu, două sculptorițe de renume național. Și pictura este bine reprezentată la Bârlad. Lucrările Jeniței Ghiga au fost expuse în multe galerii din țară, iar muzee din Alba Iulia, Bârlad sau Vaslui au achiziționat picturile sale. Cum melodiile populare i-au inspirat tot timpul pe marii artiști care pictează sau sculptează, trebuie amintit în acest top al artiștilor și îndrăgita folcloristă, poetă și prozatoare, Elena Niculiță Voroncă, prietenă bună a compozitorul Ciprian Porumbescu. În final o menționăm și pe ziarista Alice Gabrielescu, care a scris și proză pentru copii, închizând astfel un cerc al artiștilor care si-au adus din plin contribuția la îmbunătățirea patrimoniului cultural al Bârladului.

Jenița Ghiga (1901 – 1979) este prima pictoriță a Bârladului. Aceasta este fiica profesorului Eugen Bulbuc, care a organizat și a condus timp de 35 de ani viața muzicală a Bârladului. A absolvit liceul în Bârlad, iar ulterior Conservatorul de muzică din București, la clasa profesoarei Florica Muzicescu. Urmează o cotitură semnificativă în destinul acestei artiste, când îmbrățișează artele plastice. Urmează studiile la Academia de arte frumoase la clasa profesorului Francisc Șirato. Începând din 1935 până în 1945, a expus la toate saloanele de pictură, atât cu expoziții personale, cât și colective. Începând din 1957 și până astăzi, a expus în anii 1958, 1960, 1963, 1965, 1967, 1968, 1969, 1971, 1973, 1974, 1975. Parte dintre numeroasele sale picturi au fost achiziționate de către muzeele din Alba Iulia, Bârlad, Vaslui sau se află în colecțiile particulare, mai ales din București.

Codrenista Merica Rîmniceanu, artistă plastică de prima mână

O altă artistă plastică cu care Bârladul se mândrește și ale cărei picturi sunt la mare cinste în muzeele din țară și în colecții particulare renumite, este Merica Rîmniceanu. Fiică a profesorului de istorie George Constantin Rîmniceanu, de la Colegiul Național „Gheorghe Roca Codreanu” din Bârlad, aceasta a urmat atât cursurile primare, cât și ale Școlii Normale de fete la acest prestigios colegiu (pe atunci doar liceu). A urmat apoi Academia de arte frumoase din București (1920) și a făcut studii de specialitate (artă decorativă) la Paris și Roma. Începând din 1924 a expus lucrări în ulei și acuarele, precum și sculpturi, la diferite expoziții oficiale și particulare din țară și din străinătate (Paris 1921, 1922; Atena 1925; Haga 1930). Fiind o apreciată și consacrată maestră a artei bizantine, a pictat sau a restaurat nouă biserici, între 1923-1942. Lucrările sale au fost achiziționate de către Muzeul din Cluj, Ministerul Culturii, Muzeul Național din București, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, Muzeul de Artă „Toma Stelian” din București. Merica Rîmniceanu a abordat în lucrările sale modernismul și ultramodernismul, trădând multiplele fațete ale talentului recunoscut al artistei.

Mariana Cretzu Medeleni – sculptoriță de renume național

Mariana Cretzu Medeleni s-a născut la 11 martie 1909, la Bârlad. Copilăria, însă, și-a petrecut-o între dealurile cu pante dulci din Valea Salciilor și Medeleni rămase nepieritoare prin pana lui Ionel Teodoreanu. Impresionată de aceste locuri, va adăuga, ca un titlu de noblețe la numele său, pe cel de Medeleni. Între anii 1927-1929, studiază la Academia Hr. Guguianu, Ia Academia de Belle Arte din Dresda și la Academia de Ia grand chaumiere unde are norocul să studieze sculptura cu maestrul Bourdelle. Își va desăvârși studiile în țară cu sculptorul O. Han. Mereu în căutarea perfecțiunii, va face călătorii de studii în Franța între anii 1929 -1930, 1938, în ltalila – 1935, 1936 și în Grecia – 1937. Vechea artă grecească o va studia în amănunțime. Amprenta iluștrilor sculptori greci se va observa asupra multor din lucrările sale. Rezultatul strădaniilor se arată imediat. Participă cu succes la expoziți colective în anii 1930, 1934, apoi la Anualele de stat. Deschide expoziții personale în anii 1938, 1948, 1955, 1970, expoziții care o vor consacra și-i vor cimentui prestigiul. Primește în 1930 Premiul „Anastasie Simu”, pentru portret și în 1931 Premiul la Salonul Oficial. Lucrările sale, portrete și compoziții de concepție realist-tradițională, reliefuri monumentale, sculpturi, ceramică, împodobesc sălile Muzeului Național București, precum și a numeroase instituții. Va lucra cu aceeași dăruire, decoruri de teatru, machete și ilustrații de carte. În semn de aleasă prețuire pentru meleagurile copilăriei va dărui Complexului muzeal Bacău o colecție formată din 40 de lucrări, printre care „Orfeu cu lira”, „Cap de fetiță – Andra, „Ștefan cel Mare la porțile cetății Neamțului”, „Lupta de la Codrii Cosminului”, „Portret de femeie”, „Ștefan cel Mare cu arcașii la Putna”, „Pescari în Deltă”. Lucrările Marianei Cretzu – Medeleni i-au adus acesteia Premiul de Stat și Premiul „Elena Simu”.

Folcloristă de renume, Elena Niculiță Voroncă

AUTODIDACTA…Elena Niculiță Voronca, o femeie de un înalt patriotism, folcloristă renumită, se naște la 15 mai 1862, la Bârlad, județul Vaslui și moare în 1939, la Siret.  Folcloristă, poetă și prozatoare, s-a căsătorit cu Zaharia Voronca, prietenul lui Ciprian Porumbescu, ambii membrii ai societății bucovinene „Arboroasa”. Studii superioare n-a urmat, Elena Voronca Niculiță fiind o autodidactă în adevăratul sens al cuvântului. După căsătoria cu preotul Zaharia Voronca (1880), se stabilește la Siret (1883), locuind în chiar casa parintelui S. FI. Marian, mutat la Suceava, a cărui activitate folclorică și etnografică o va continua.
Debutează însă cu poezii originale, publicate în revista „Familia”, a lui Iosif Vulcan. Avidă de cultură, adevăr istoric și filologic românesc, a cules balade, legende și datini românești, a cercetat Biblioteca din Cernăuți, anticariatele din Viena și Berlin etc. A fost colaboratoare fidelă la revista cernăuțeană „Patria” (condusă de Valeriu Braniște), la „Rândunica”, neuitând nici de revista folclorică bârlădeană, cu ecou național, „Ion Creangă” (sub conducerea lui Tudor Pamfile). A colecționat ouă încondeiate, desene și motive folclorice, având o înaltă competență în folclorul românesc, pasiunea sa pentru acest folclor, nepărăsindu-l toată viața, până la deces în 1939. Cărțile sale atestă competență și pasiune pentru folclor. „Datinile și credințele poporului român, adunate și așezate în ordine mitologică”- trei volume, „Studii de folclor” – trei volume, „Sărbătoarea Moșilor”, „Industria casnică din Bucovina”.

Alice Gabrielescu, renumită ziaristă și prozatoare

SENSIBILA…Alice Gabrielescu s-a născut la 1 oct. 1899, la Bârlad și moare în 1968. A fost prozatoare, jurnalistă și traducătoare.  Școala primară o face la Bârlad la Școala primară nr.1 (de fete) între 1901 – 1905. Urmează liceul la Focșani și București, între cele două războaie a fost ziaristă, iar dupa 1944, traducătoare. Debutează în 1920, la concursul de literatură al Editurii „Cartea Românească”, cu lucrarea (premiată) „Povestiri pentru copii.”  A colaborat la „Adevărul literar și artistic”, „Universul”, „Dimineața”, „Semnalul” „Flacăra”, „Drum nou”, „Cele trei Crișuri”, „Vremea”, „Viața Românească”, „Spiritul vremii”, „România” etc. cu nuvele, articole și cronici. Scrierile sale – „Povestiri pentru copii”, 1920; „Uimitoarele întâmplări dintr-o vacanță”, 1927; „Necunoscuta”, 1928; „O zi din viața unui copil”, 1931; „Marșul femeilor” 1933; „Lumina care nu se stinge”, 1937; „Copii curajoși”, 1939; „Oameni mari când au fost mici” – f.a.; „Casa cu gratii”, 1944; „Secretul profesional” – f.a.; „Povesti cu haz și tâlc”, (f.a. – se adreseaza publicului infantil și celui feminin, pe un ton didactic și profeminist.). A primit de trei ori premiul I al editurii „Cartea Românească” (1920, 1924 și 1927), premiul I al editurii „Cugetarea” (1937), a fost membră de onoare a „Sindicatului ziariștilor” din Turnu Măgurele (1925), pentru colaborarea ei la ziarul local „Drum Nou”, iar în 1941 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor Români. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a refuzat să colaboreze la ziarele și revistele vremii, cu excepția revistelor „Mariana” și „Femeia și Căminul”.