|

Festival de colinde si activitãti filantropice la Negresti

ACTIVITATE… Festivalul de colinde “Hristos se naste, Slãviti-L!” editia a VIII-a, a avut loc în incinta scolii Gimnaziale “Mihai David” din Negresti, unde au participat grupuri vocale din Negresti si din împrejurimi. Festivalul a fost organizat ca în fiecare an cu sprijinul Înaltpreasfintitului Pãrinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale si de Nord. Initiatorii acestui proiect, care se desfãsoarã în zona Negrestiului prin programe social umanitare, filantropice si religioase, destinate copiilor, sutelor de familii aflate în dificultate, sunt prof. Mihai Doinita si pãrintele Ioan Cucu de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Negresti. La aceastã sãrbãtoare s-au adunat cu mic, cu mare în jurul bradului colindãtorii cu speranta cã Raza Dumnezeaiscã le va lumina gândurile, iar inimile tuturor vor deveni torte arzãtoare ale veseliei. Evenimentul s-a bucurat de o largã participare a copiilor implicati în proiect, dar si a altor copii, care au venit cu drag sã colinde, copii, pãrinti, bunici, elevi si profesori, cu totii bucurându-se de acest moment frumos, înãltãtor, în care Isus Mântuitorul a fost slãvit prin colinde. Toate aceste daruri au fost dãruite în perioada Sãrbãtoririi Nasterii Domnului la 300 de copii implicati în realizarea Festivalului de colinde „Hristos Se naste, slãviti-L!”, ce au vrut sã îsi exprime recunostinta prin colinde si urãturi fatã de Înaltpreasfintitul Pãrinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale si de Nord si fatã de toti oamenii credinciosi ai Înaltpreasfintiei sale care fac asemenea gesturi de bunãvointã în aceastã zonã defavorizatã a tãrii . Darurile primite au adus zâmbete si lacrimi de bucurie pe chipul lor”, a declarat prof. Mihai Doinita, responsabilã cu implementarea zonalã a proiectului.