spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Fiecare ieşean, fie el copil sau bătrân, are o datorie de 6.225 lei la bancă

- Advertisement -

Valoarea totală a împrumuturilor contractate de persoanele fizice din judeţ se ridică la 4,8 miliarde de lei, adică puţin peste un miliard de euro.

Suma împrumutată de la bănci, în medie, de un locuitor al judeţului Iaşi a crescut în decurs de un an cu 6,75%. Circa 6.225 lei avea de plătit fiecare ieşean în luna iunie 2017, potrivit calculelor „Ziarului de Iaşi” pe baza datelor statistice publicate de Banca Naţională a României (BNR), faţă de 5.830 de lei în urmă cu un an. Pe de altă parte, în cazul depozitelor, cuantumul mediu din judeţul Iaşi a crescut în aceeaşi perioadă cu 1,35 procente.
Bucureştenii au de cinci ori mai mulţi bani

Cu toate acestea, când comparăm fondurile din bănci deţinute de ieşeni cu situaţia din Bucureşti, Timişoara ori Cluj, lesne se observă o diferenţă netă, tot în medie, în favoarea locuitorilor din Capitală şi cele două judeţe ale Transilvaniei. „Pe persoană fizică”, un clujean are de aproape două ori mai mulţi bani în bănci, iar locuitorii Bucureştiului ne întrec de circa cinci ori la acest capitol. Conform ultimelor date puse la dispoziţie de către Banca Centrală, în luna iunie 2017, în dreptul gospodăriilor populaţiei din judeţul Iaşi apare, în bănci, sub formă de depozite la vedere şi la termen, în lei şi în valută, suma de 2,95 miliarde de lei. Dacă împărţim această sumă la populaţia stabilă a judeţului, calculată la recensământul din 2011, rezultă că fiecărui ieşean îi revin economii în bănci în valoare de 3.822 de lei. Nu au fost luate în calcul fondurile deţinute de firme. În comparaţie, un bucureştean deţine, în medie, în bancă suma de 19.030 lei, ce este de aproape cinci ori mai mult decât suma din judeţul nostru. De asemenea, dacă ne raportăm la Timiş, atunci observăm că un locuitor al acestui judeţ din vestul ţării deţine tot în medie depozite în lei şi monedă străină de 4.760,8 lei, adică cu circa 25% mai mult decât în Iaşi. În cazul judeţului Cluj, potrivit aceluiaşi raţionament, rezultă 8.099 lei pe cap de locuitor, indicator de 2,1 ori mai consistent faţă de cel consemnat în Iaşi. Creditele în lei şi valută ce apar la gospodăriile populaţiei din judeţul Iaşi până în luna iunie 2017 sunt în cuantum de 4,8 miliarde de lei, rezultând, în medie, un împrumut de 6.224,9 lei pe cap de locuitor. În Cluj, creditul mediu la nivelul judeţului este de 9.229 lei, iar în Timiş de 8.776,8 lei, cu 48,2 procente, respectiv 40,9% mai mare ca în Iaşi. Valoarea împrumutului mediu din bănci al unui bucureştean este de 3,5 ori peste cel calculat la Iaşi, de 21.847 lei.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/fiecare-iesean-fie-el-copil-sau-batran-are-o-datorie-de-6-225-lei-la-banca–167500.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.