REPROFILARE… Fostele saloane ale spitalului vechi din Negresti au devenit casã pentru oamenii nevoiasi din oras. 11 persoane trãiesc acolo de pe o zi pe alta, în conditii insalubre. Magda Sãvuicã, initiatoarea proiectului „Dragoste în actiune”, i-a vizitat zilele trecute, iar imaginea i-a rãmas întipãritã în minte. „Ce mi-a fost dat sã vãd azi mi-a pus un nod permanent în gât. Am parcurs orasul printr-un ger groaznic. Am ajuns în curtea fostului spital, care momentan este închis din lipsã de fonduri, din prea multã coruptie, Dumnezeu stie. Dacã o iei pe alee si mai faci câtiva pasi, ajungi la morgã si la fostele saloane. Saloane care acum sunt locuinte. Da, ati înteles bine. Oamenii fãrã case au primit din partea primãriei locuinte în fostele saloane de spital. Geamurile sunt acoperite ba cu carton, ba cu haine, ba cu termopan unde au ajuns banii”, scrie tânãra în jurnalul sãu public.
Potrivit primarului Vasile Voicu, clãdirea în care locuiesc oamenii este una veche, nefolositã de peste o sutã de ani. „Într-adevãr, avem oameni ai strãzii pe care i-am adãpostit acolo în regim de comodat. Sunt vreo 10-11 persoane, dar nu în clãdirea nouã, ci în cea veche. Asta ca sã nu se înteleagã gresit. Vorbim de o clãdire de pe la 1800 si ceva, care oricum nu mai era folositã. Saloanele de acolo nu erau folosite nici pe vremea vechiului spital. Acolo oamenii au curent electric, au un acoperis deasupra capului…”, ne-a declarat primarul orasului Negresti.
„E peste puterea mea de întelegere”
Unul dintre cazurile care a impresionat-o pe Magda Sãvuicã este cel al bãtrânei Maria. „Am ajuns în „salon” la tanti Maria, nãscutã-n ‘48. Ne-a izbit de la intrare un miros greu, fum cu de toate, cu nespãlat din varã, cu mâncare gãtitã de astã toamnã”. Are doi bãieti si o fatã. Fata e mãritatã, plecatã departe, bãietii prezenti doar când tanti Maria ia pensia si când au ei chef sã o mai batã pe femeie, cã nu le face de mâncare. Nu mai fãcuse foc de trei zile, pentru cã nu mai avea lemne, si parcã îi e si ciudã sã umble la 70 de ani sã strângã lemne, când bãietii ei vin acasã doar sã se bucure de caldurã si de mâncare. A avut o viatã grea, sotul o bãtea si el. A murit acum, au rãmas copiii sã-i „bucure” bãtrânetile. I-am propus s-o ducem la azil. Nu e sigurã încã dacã vrea, în fond, sunt copiii ei si nu vrea sã îi pãrãseascã. Am rezolvat cu ceva lemne si mâncare deocamdatã, urmeazã sã vedem cum vrea sã fie ajutatã. Ce sã vã mai spun, am umblat toatã ziua, ba pe la scoala din Huc, cu pastorul Marica, ba prin mahala pe unde mi-am luat niste tepe, dar nu am scãpat toatã ziua de acel nod în gat. E peste puterea mea de întelegere cum sã furi si sã trãiesti tu bine când pe altii îi bagi sã locuiascã în saloane infecte, cum sã îti bati mama si sã stii cã moare de frig si foame si tot ce vrei de la ea e pensia, sã faci rãu constient fiind cã la un moment dat o sã se tragã linie…”, povesteste Magda Sãvuicã.
