spot_imgspot_img
6.3 C
Vaslui
19-mart.-2024

Fostul primar Iulian Miliare, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

- Advertisement -

Tribunalul Vaslui a pronunţat marţi, 18 septembrie, sentinţa în dosarul în care fostul primar al comunei vasluiene Berezeni, Iulian Miliare, actualmente consilier local, a fost judecat, alături de alţi angajaţi ai primăriei, sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Fostul primar, Iulian Miliare, a fost găsit vinovat de magistraţii Tribunalului Vaslui, care au dispus condamnarea acestuia în regim de detenţie. Astfel, judecătorii au dispus condamnarea lui Miliare la 4 ani de închisoare şi 4 ani interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice, dreptului de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei persoane juridice, precum şi dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

De asemenea, judecătorii au dispus condamnarea lui Miliare la o pedeapsă de 37.500 lei amendă penală (250 zile amendă, fiecare a 150 lei ziua de amendă), care în caz de neachitare se va transforma în zile de închisoare. Prima pedeapsa a fost aplicată pentru fraudele cu fonduri europene, în timp ce amenda uriaşă a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale. Obligaţi să achite prejudiciul, în caz contrar toţi inculpaţii vor ajunge la închisoare Alţi doi inculpaţi din dosar, Lascăr Prăjica, contabilul Primăriei Berezeni, Neculiţă Mărgărint (şeful unei ferme agricole de pe Valea Prutului) şi  Dorel Chirilă, Dorel Chirilă, reprezentant alAsociaţiei Crescătorilor de Animale „Gospodarul Zootehnist” Berezeni, au fost condamnaţi la câte trei ani închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere câte trei ani fiecare sub supraveghere. Cei trei au fost obligaţi de instanţă ca pe durata termenului de supraveghere să realizeze 85 de zile de muncă în folosul comunităţii, precum şi să urmeze un curs de calificare la AJOFM Vaslui.  Toţi cei patru inculpaţi au fost obligaţi de instanţă să restituie subvenţiile încasate ilegal, prejudiciul fiind evaluat la 978.072 lei, sumă la care se vor adăuga accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi, până la achitarea integrală a debitului principal. Judecătorii au atras atenţia inculpaţilor condamnaţi cu suspendare asupra achităţii obligaţiilor civile pana la sfârşitul perioadei de supraveghere (3 ani), în caz contrar pedeapsa cu suspendare va fi transformată în regim de detenţie. Acuzaţiile  Iulian Miliare se afla la al patrulea mandat de primar când a fost trimis în judecată de DNA. Potrivit procurorilor, în perioada 2007 – 2010, inculpatul Miliare Iulian, în calitate de preşedinte al Asociaţiei crescătorilor de animale „Gospodarul Zootehnist” şi de primar al comunei Berezeni, judeţul Vaslui, a depus la A.P.I.A. Vaslui acte şi documente false aferente cererilor unice de plata depuse pentru campaniile din anii 2007 – 2010, fapte ce au avut ca rezultat obţinerea fără drept, de către asociaţie, a sumei totale de 997.027,86 lei. Pentru realizarea acestui scop, cei doi inculpaţi au beneficiat de ajutorul inculpaţilor Chirilă Dorel, Neculiţă Mărgărint, Prăjică Lascăr, Paruschi Aurel şi Paruschi Nicolae, care au întocmit acte prin care s-a atestat în fals calitatea de membru al asociaţiei al unor persoane, pentru a crea aparenţa deţinerii de către asociaţie a unui număr cat mai mare de animale şi a justifica astfel gradul de încărcare a păşunii cu animale. În cauză, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 978.072,08 lei. Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpaţilor, până la concurenţa reţinută ca prejudiciu în sarcina lor, măsura fiind menţinută de judecători.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.