spot_imgspot_img
11.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Fostul sef al politistilor locali a dat foc arhivei pentru a scãpa de închisoare

- Advertisement -

HOTIE…Dupã mai bine de un an de procese, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe Laurentiu Turbatu, fostul sef al politistilor locali vasluieni, la 5 ani de închisoare. Misiunea celor care au instrumentat acest dosar a fost una foarte dificilã, dupã ce Turbatu a dat foc unor documente din arhiva Primãriei care-l incriminau. A crezut cã astfel va putea scãpa de rãspundere. Turbatu a fost acuzat cã ar fi furat suma de 207.000 lei, reprezentând 53.802 litri de benzinã trecuti în plus pe foile de parcurs ale autoturismelor Politiei Locale Vaslui.

Adus în fata judecãtorilor pentru a fi tras la rãspundere pentru cã ar fi delapidat bugetul local cu peste 200.000 de lei, fostul sef al politistilor locali vasluieni, Laurentiu Turbatu, a fãcut tot ce i-a stat în putintã sã scape de rãspundere. Astfel, cei care au instrumentat cazul au avut o misiune grea în conditiile în care Turbatu a dat foc unor documente din arhivã în care erau trecute tocmai acele date care-l incriminau. Fostul sef al Politiei Locale Vaslui a fost deja condamnat, de cãtre magistratii Tribunalului Vaslui, la 5 ani de închisoare cu executare. Sentinta nu a fost una definitivã si a fost deja atacatã, cu recurs, la Curtea de Apel Iasi. Laurentiu Turbatu fost condamnat pentru sãvârsirea a patru infractiuni: patru ani de închisoare pentru delapidare, doi ani închisoare, pentru sãvârsirea infractiunii de instigare la fals intelectual, un an închisoare pentru sãvârsirea infractiunii de fals intelectual, 20.000 lei amendã penalã – echivalentul a 200 de zile de detentie pentru sãvârsirea infractiunii de uz de fals. În urma contopirii pedepselor, judecãtorii au stabilit ca fostul sef al Politiei Locale Vaslui sã execute 5 ani de detentie. În motivarea condamnãrii, magistratii aratã cã modul în care a actionat Laurentiu Turbatu ani la rând, cât a condus Politia Localã Vaslui, si felul în care a încercat sã-si acopere urmele, incendiind documentele institutiei, dupã ce aflat cã procurorii au declansat o anchetã împotriva sa, sunt fapte deosebit de grave, motiv pentru care se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate. Ancheta în acest caz a început în anul 2011, dupã ce politistii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitãtii Organizate Vaslui s-au autosesizat în legãturã cu ilegalitãtile care se întâmplau sub comanda sefului Politiei Locale de la acea vreme. Ulterior dosarul a fost declinat succesiv la DNA, respectiv la Parchetul de pe lângã Tribunalul Vaslui.

Turbatu, un adevãrat dictator fatã de subalterni

ZBIR…Mare parte dintre politistii locali audiati în dosarul în care a fost acuzat si cercetat Laurentiu Turbatu au recunoscut faptul cã seful lor avea un comportament dictatorial. În fata anchetatorilor si judecãtorilor, cei 30 de politisti locali au recunoscut cã erau obligati sã patruleze pe jos pentru cã rezervoarele masinilor erau mai tot timpul goale. Tot ei au povestit cã primeau, lunar, un bon sau maxim douã de benzinã în valoare de 50 de lei fiecare, iar celelalte erau însusite de cãtre Turbatu. La sfârsitul fiecãrei luni, politistii primeau formulare de foi de parcurs, pe coltul cãrora acesta consemna cu creionul numãrul de kilometri pe care trebuia sã îl scrie fiecare agent în parte, astfel încât sã aibã justificare pe documente suma care figura ca fiind cheltuitã. „La un moment dat, când unii dintre politistii locali au început sã discute între ei despre faptul cã li se impune sã justifice pe foile de parcurs un kilometraj mult mai mare decât cel pe care stiau cã îl efectuau în realitate, inculpatul Turbatu Laurentiu i-a adunat pe toti si le-a spus sã nu-si facã probleme, cãci, dacã va fi sã rãspundã cineva, el va rãspunde. Tot din declaratiile politistilor locali mai rezultã cã în unele cazuri, datoritã faptului cã au atras atentia asupra modului de completare a foilor de parcurs cu un kilometraj nereal, li s-a interzis sã mai foloseascã autoturismele de serviciu”, se aratã în hotãrârea judecãtorilor. Astfel, în sase ani de zile, în perioada 2005-2011, fostul sef al Politiei Locale Vaslui si-a însusit peste 5.000 de bonuri de combustibil.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.