spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
29-mart.-2024

Gălățenii au încercat pe propria piele efectele unei coliziuni în simulatoare

- Advertisement -

„Condu Prudent, alege viața”, inițiativa Rotaract Galați, în colaborare de Grupul Șoferilor din Galați și cu participarea SMURD Galați, despre care cotidianul nostru a relatat în articolul „Simulatoare de accidente rutiere, în parcarea Shopping City Galaţi„, a oferit gălățenilor, în acest weekend, posibilitatea de a folosi gratuit simulatoare de accidente ușoare pentru a vedea efectiv cum se simte coliziunea și la un impact cu o viteză mică, circa 30 km/h. „Am simțit impactul puternic, chiar dureros. Conduc de şase-șapte ani, dar nu am avut niciun incident în trafic, eu conduc prudent. Mi s-a părut o ideea bună să încerc să văd cum se simte o coliziune”, a spus George Rășcanu, unul dintre gălățenii care au încercat simulatoarele.

Pentru alții, chiar dacă impactul nu a fost neașteptat de dureros, experiențe mai vechi, tragice, le-au aratat încă o dată importanţa centurii de siguranță, asta deoarece cele două simulatoare de accidente ușoare erau evident prevăzute cu centuri de siguranță. „Nu am simțit impactul atât de puternic, poate pentru că eram pregătită. M-am urcat să văd cum este. Acum ceva vreme, cea mai bună prietenă a mea a murit după ce, din cauza vitezei, a avut loc un accident. Ea nu avea centura pusă, era în spate, în mijloc, și nu au mai avut ce să facă. Acum eu îmi pun centura, inclusiv dacă stau în spate, indiferent că unii mai râd de mine”, spunea Oana Oancă, altă persoană care a încercat simulatoarele.

În zona evenimentului există și un laborator mobil de siguranță rutieră unde puteau fi văzute și centuri de siguranță sau airbaguri care au trecut prin accidente grave. Acolo aflăm că dacă „păcălim” sistemul centurii de siguranță asta ne poate aduce moartea. „O centură pe care o prindem prin spatele nostru, așa cum mai fac unii taximetriști, va acționa ca o catapultă. Ea ne va arunca către următorul sistem de siguranță care ar trebui să ne salveze viața,  să ne susțină capul. Centura este făcută să ne susțină ca să ne țină corpul în loc, evident că până la o viteză rezonabilă, de 62 km/h, impact frontal cu obstacol fix, iar în față ne va aștepta airbagul. Acesta, în momentul umflării, iese din volan cu o viteză de 300 km/h. Practic ne va lovi în față un balon umflat cu care ne vom întâlni față în față la 300 km/h și, în loc să ne salveze viața, tot acest cumul de factori, pornind de la centura prinsă pe la spate, nu va face altceva decât să ne ucidă”, a spus conf. dr. Emil Răzvan Gătej. …https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/gala%C8%9Benii-au-incercat-pe-propria-piele-efectele-unei-coliziuni-in-simulatoare-foto.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.