spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Garanţii pentru căldura gălăţenilor

- Advertisement -

Deşi directorul Calorgal, Marian Alexandru, nu a prezentat, la Comisia de Dialog Social, un raport care să îl mulţumească pe prefectul Dorin Otrocol, administraţia locală dă asigurări că gălăţenii nu vor tremura de frig în apartamente, la iarnă. Vicerimarul Roman Apostol Picu a declarat: „Au trecut 20 şi ceva de ani de la schimbarea unei orânduiri cu altă orânduire. O orânduire pe care am părăsit-o şi care ne permitea să fie toate rezervele naturale ale României, ale românilor (sic!). Nu sunt nostalgic, dar am ajuns într-o perioadă în care, după ce îţi vinzi toate resusele naturale, ajungi să dai afară un director de la Calorgal pentru că nu e în stare să dea căldură cetăţenilor. De ce? Pentru că Electrocentrale vrea banii în avans. De ce? Pentru că Romgaz vrea banii în avans. De ce? Pentru că Romgaz nu mai e al românilor!”. Aşa şi-a început discursul, după toate regulile oratoriei de televiziune de partid, viceprimarul Roman Apostol Picu, după ce prefectul Dorin Otrocol i-a transmis directorului Calorgal, Marian Alexandru (fost consilier local UNPR, partid din care a făcut parte şi Roman Apostol Picu), că raportul privind pregătirea societăţii pentru sezonul rece este “un raport nesemnificativ” (o exprimare elegantă pentru generalităţile lipsite de orice urmă de informaţie concretă pe care le-a emis Alexandru).
“(…) Vreau să se noteze clar că nici un cetăţean nu va suferi de frig şi vor avea apă caldă iarna aceasta (sic!)… asigurăm populaţia că totul va fi foarte în regulă”, a mai spus Roman Apostol Picu. Acesta a adăugat: “Mergem pe el (sistemul centralizat) dar nu să ţinem mamuţi din ăştia cu bănuţii noştri. Nu să plătim aburul la preţ de nu ştiu cât… pentru că ei nu mai sunt capabili să dea energie electrică în sistemul naţional energetic. Ca să aibă preţ mic la curent electric măresc preţul la abur la proştii de gălăţeni. Şi noi ce facem? Plătim aburul la preţ de nu ştiu cât… care ăsta trebuia să fie gratis, că e produs terţiar sau secundar. Dar oricum asta vreau să reiasă – gălăţenii nu vor suferi de frig iarna aceasta”.

sursa : http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/garantii-pentru-caldura-galatenilor.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.