spot_imgspot_img
9.1 C
Vaslui
26-apr.-2024

Huffington Post: Introducerea sancţiunilor personale lui Plahotniuc – unica metodă de recuperare a miliardului; Oficiali din SUA şi din Parlamentul britanic, cu ochii pe oligarh

- Advertisement -

Economia subdezvoltată a Republicii Moldova şi răspândirea fenomenului corupţiei au condiţionat extinderea puterii corupte şi criminale a oligarhilor, care au privatizat atât economia, cât şi însuşi statul, iar capul acestei grupări este cel mai bogat om din Moldova – Vladimir Plahotniuc. Este concluzia analiştilor de la Huffington Post, care au rezumat cum a fost realizat în Moldova „cel mai mare jaf bancar din lume”.

Jurnaliştii publicaţiei americane remarcă faptul că deşi Plahotniuc deţine oficial doar funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat, acesta nu doar controlează ţara, ci este chiar proprietarul ei.

„Rusia face tot posibilul pentru a împiedica aderarea Moldovei la organizaţiile tradiţionale euroatlantice precum NATO şi UE. Şi de parcă imixtiunea Federaţiei Ruse nu a fost suficientă, Moldova se mai confruntă şi cu o slăbire continuă a economiei, dar şi cu fenomenul corupţiei. Acest amestec toxic a fost un mediu propice pentru creşterea puterii corupte şi criminale a oligarhilor, care au privatizat atât economia ţării, cât şi statul în întregime. Capul acestei grupări de oligarhi este cel mai bogat om din Moldova, Vladimir Plahotniuc. Deşi oficial acesta deţine doar funcţia de prim-vicepreşedinte al PD, apropierea de premierul Filip a trezit numeroase suspiciuni. Politicianul de opoziţie Renato Usatîi spunea: „El nu controlează ţara, el este proprietarul ei”, scriu jurnaliştii de la Huffington Post.

sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2016/7/25/huffington-post-introducerea-sanctiunilor-personale-lui-plahotniuc-unica-metoda-de-recuperare-a-miliardului-oficiali-din-sua-si-din-parlamentul-britanic-cu-ochii-pe-oligarh/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.