Andrei are în traista de lângă el o sticlă de apă şi mâncare. De patru zile nu a vândut niciun tablou. Când nu vinde, nu mănâncă. Însă, pentru el, pictura este în prezent singura sursă de venit şi pasiunea vieţii lui. Andrei Grigoraş este un tânăr ieşean în vârstă de 32 de ani care îşi vinde tablourile în parcul din faţa Mitropoliei. De obicei iese sâmbăta şi duminica, în timpul săptămânii lucrează în atelierul lui de pictură pe care şi l-a încropit în balcon.
În august însă vânzările merg mai binişor, aşa că insistă, poate reuşeşte să vândă zilele acestea un tablou, două. Andrei nu are studii în domeniul artei. Culorile îi curg direct din venele mâinii cu care pictează. Îşi lasă mai tot timpul sufletul să aleagă, ochii doar îi urmăresc mişcările. „De meserie eu sunt tâmplar – dulgher, am făcut Şcoala de ucenici de la Bivolari. Eu sunt din Iaşi de loc, dar părinţii m-au trimis acolo să învăţ o meserie. Eu voiam încă de pe atunci să pictez, însă tata nu a fost de acord. Acum, mama mă susţine, tata a fost împotrivă la început, îmi spunea să-mi găsesc un loc de muncă adevărat. S-a mai îmbunat acum. După terminarea şcolii de ucenici am lucrat în construcţii timp de 9 ani, după care am renunţat din cauza unor probleme de sănătate. De atunci, din 2011, mă ocup doar de pictură”, povesteşte Andrei arătându-mi tablourile sale prinse de grilaj cu sfoară. De patru zile, ieşenii doar se uită şi pleacă. În arta pictatului a fost pregătit de trei pictori ieşeni, fraţii Vasile şi Petrică Sîncu şi Vasile Brânzan. L-au luat sub aripa lor şi l-au iniţiat în tehnicile speciale.
„De la un anumit nivel, se poate trăi din pictură. Mai vând şi în Palas, unde închiriem spaţiu mai mulţi pictori, însă nu vom mai sta acolo mult timp deoarece chiria s-a dublat, de la 2.000 de lei cât era la început la 1.000 de euro, şi nu ne mai permitem. Acolo însă am avut cel mai mare succes la vânzare deoarece acolo vin oameni care au posibilităţi financiare. Poate de la anul o să încerc să vând şi pe internet, însă acum mă feresc deoarece imaginile se pot fura, reproduce, şi atunci nu se mai ştie care pe care a reprodus. Prefer casele ţărăneşti, rustice, deoarece îmi amintesc de vacanţele la bunici”, spune acesta cu sinceritate.
