spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Înălțarea Domnului sau Ispasul – obiceiuri și tradiții populare.

- Advertisement -

HRISTOS S-A ÎNALȚAT Conform credinței, joi, 17 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului  Iisus Hristos, ortodocșii  sărbătoresc Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul este “Hristos s-a înălțat! – Adevarat s-a înălțat!”. Astăzi se depun coroane  la Cimitirul  “Eternitatea” pentru eroii neamului, fiind organizată și o ceremonie miltară. De asemeni, se va face o slujbă religioasă  în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă.

Se spune că după Înviere, Iisus s-a mai arătat o dată ucenicilor săi, pe Muntele Măslinilor, încredințându-i de puterea sa și dându-le ultimele învățături. El a mâncat alături de ucenici, așa cum făcuse odinioară.  După 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfânt avea să se pogoare peste ei, dăruindu-le putere și înțelepciune divină pentru a merge în lume și pentru a transmite Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie, acesta este momentul în care se anunță a doua venire a lui Iisus, întocmai ca și Înălțarea, având la dreapta și la stânga  doi îngeri mari și luminoși.

De Înălțarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcașurile de cult din țară și străinătate ale BOR sunt pomeniți eroii – ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Ispasul sau Paștele Cailor

În popor, sărbătoarea Înălțării Domnului se mai numește si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălțării. Tradiția spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut și uimit, și mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii își pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că și Iisus ar fi avut când s-a înălțat la ceruri și se bat cu leuștean ca să fie feriți de rele și de boli. La fel și vitele sunt bătute cu leuștean, ca să se îngrașe, să fie sănătoase și ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălțare, se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfințesc plantele de leac – leușteanul, paltinul, alunul.  Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru  smântână. O vorbă din bătrâni spune că pentru a avea recoltă bogată, semănăturile se fac până în ziua de Înălțare. În anumite zone se țin Moșii de Ispas, iar casele și mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. Se fac pomeni pentru morți, împărțindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde și rachiu. Sunt  marcate vitele  și se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot înroși ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a Înălțat!” și „Adevarat s-a Înălțat!”. Conform unei legende populare, la nașterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi și liniștiti, dar caii și-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a șasea de după Paști , căreia i s-a spus și „Paștele Cailor”. În popor se spune că Cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai.

Ziua Eroilor

Astăzi se comemorează și Ziua Eroilor, Armata fiind în prezentă, alături de oficialitățI  în întreaga țară, la Cimitirele Eroilor  Români, căzuți în cele două războaie  mondiale. Vor avea loc slujbe de  pomenire, depuneri de coroane și ceremoniale militare. La Bârlad și Vaslui, militarii  vor merge să depună coroane și să defileze în Cimitirul Eternitatea (Bârlad), la orele 12.00.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.