spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2017. Ce trebuie să facă toţi creştinii pentru spor şi noroc.Tradiţii

- Advertisement -

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2017. TRADIŢII ŞI OBICEIURI. Între Praznicele Ímpărăteşti cu dată variabilă, legată de Paşti, este şi sărbătoarea Înălţării la cer a Domnului, pe care Biserica o va serba. Sărbătoarea se mai numeşte în popor şi Ispas, de la cuvântul de origine slavonă Supasu, care înseamnă Mântuitorul. Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului. Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2017. Evenimentul Înălţării este amintit în Sfintele Evanghelii şi descris pe larg în cartea Faptele Apostolilor, unde se spune că, după Învierea sa din morţi, Mântuitorul s-a arătat Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli, timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare. Vorbind cu el despre împărăţia lui Dumnezeu, i-a încredinţat că le va trimite Duhul Sfânt, care le va da putere pentru a fi martori şi mărturisitori al Lui în Ierusalim, Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Şi zicând acesta, s-a înălţat la cer, iar un nor l-a luat din faţa ochilor lor. Este exact ceea ce Iconografia ortodoxă înfăţişează referitor la praznicul Înălţării.

Evenimentul Înălţării la cer a Mântuitorului este adevăr de credinţă, mărturisit şi în Crez. El are importanţă deosebită în viaţa credincioşilor, şi deci a Bisericii. Mai întâi, pentru că el încheie şirul actelor sau momentelor importante din viaţa Mântuitorului, apoi, prin Înălţare, firea omenească este înălţată în persoana Mântuitorului la Dumnezeu şi constituie premisa pogorârii Duhului Sfânt pentru a continua lucrarea în Iisus în Biserică.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI 2017.Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia saptamănii a şasea după Paşti. Deşi sărbătoarea are o bază biblică şi s-a prăznuit de timpuriu, mărturii scrise despre existenţa ei avem doar din secolele III – IV. Aşa, de exemplu, Constituţiile Apostolice o menţionează ca pe una dintre cele mai vechi sărbători. După unele mărturii istorice, ea se prăznuieşte la început odată cu Cincizecimea, sau Rusaliile, deci la 50 de zile de la Înviere. Începând cu secolul al IV-lea, o serie de Sfinţi Părinţi fac referire la această sărbătoare, lăsând predici sau cuvântări ţinute cu această ocazie, aşa cum fac Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sf. Atanasie al Alexandriei şi Sf. Grigorie de Nissa, ca şi Socrate. Dacă pelerina Egeria vorbeşte de serbarea ei odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că în vremea lui ea era generalizată şi serbata la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină.

sursa: https://www.realitatea.net/inaltarea-domnului-2017-traditii_2066852.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.