spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Incendiu la Gura Văii, din cauza unui scurtcircuit! (foto)

- Advertisement -

NECAZ Din cauza unui scurtcircuit, produs la un conductor electric defect, focul a mistuit aseară toată partea superioară a unei case cu mansardă din satul Gura Văii, comuna Stănilești. Proprietarul susține că în incediul i-au fost arși 50 de stupi.

Flăcările s-au propagat rapid la nivelul acoperișului, spun martorii, și în cel mai scurt timp, a cuprins întreaga mansardă, făcută, în mare parte, cu material lemnos. La fața locului s-au deplasat imediat pompierii secției Huși, cu două autospeciale, aceștia reușind să stingă vâlvătaia, înainte ca aceasta să se extindă către partea de jos a locuinței. „Apelul a fost făcut la 112, la ora 17,36. La fața locului s-au deplasat colegii din cadrul Secției de Pompieri Huși, cu două autospeciale. Au acționat pentru stingerea incediului în jur de 2 ore. La sosirea pompierilor, focul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de circa 25 mp, dar și al mansardei. Nu a fost nicio victimă omenească. Urmează să fie stabilită valoarea pagubelor. Cauza incendiului a fost reprezentată de un conductor electric defect, care a stat la baza producerii unui scrutcircuit”, a precizat Petru Iftene, reprezentantul ISU Vaslui.

Sătenii dau vina pe „electricienii” de ocazie!

In incendiu, au mai spus reprezentații ISU Vaslui, proprietarul a declarat că i-au ars și 50 de stupi, el fiind unul dintre apicultorii zonei. „Il cheamă Ionuț Coșug, este un băiat harnic, muncește, are stupi. Probabil că ținea stupii în mansardă sau în pod”, au spus oamenii din Gura Văii. Aceștia cred că de vină în astfel de situații ar fi electricienii, care, uneori, nu își fac instalațiile electrice, cu respectarea normelor de siguranță. „Casa acestui băiat nu este veche, este nouă. Noi credem că electricienii care fac instalațiile electrice nu fac lucru de calitate. Sunt electricieni buni, dar mai greu de găsit. Și de aceea ești nevoit să chemi pe oricine spune că se pricepe. ~i dai și bani mulți, după care te trezești cu casa arsă. A mai fost un caz la Lunca Banului, mai demult, chiar la o rudă de-a noastră, care a pățit la fel. După jumătate de an, după ce și-a făcut casa nouă, mare, frumoasă, cu bani munciți cu greu prin străinătate, un incendiu a făcut praf totul, din cauză că electricianul care le-a făcut instalație electrică, care nici școală nu avea, din câte s-a aflat după aceea, nu făcuse niște izolări cum trebuie”, au spus sătenii din Gura Văii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.