spot_imgspot_img
7.6 C
Vaslui
18-apr.-2024

Începe campania electorală în cele 49 de localităţi din 32 de judeţe în care vor avea loc alegeri locale parţiale

- Advertisement -

În 49 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe în care vor avea loc în data de 11 iunie alegeri locale parțiale pentru funcția de primar va începe, sâmbătă, campania electorală, anunţă Agerpres.

Campania electorală se va desfășura astfel timp de 15 zile înainte de data alegerilor, urmând a se încheia pe 10 iunie la ora 7.00.

Depunerea candidaturilor pentru funcția de primar a avut loc în perioada 16 – 22 mai. Contestațiile la candidaturi au putut fi depuse până pe 24 mai, fiind soluționate în termen de 24 de ore. Candidaturile rămân definitive în data de 28 mai.

Listele electorale permanente se tipăresc până cel târziu pe 9 iunie, cu două zile înaintea datei alegerilor.

Votarea va începe pe 11 iunie la ora 7.00 și se va închide în aceeași zi la ora 21.00.

Conform Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.

Alegătorii pot vota numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/incepe-campania-electorala-in-cele-49-de-localitati-din-32-de-judete-in-care-vor-avea-loc-alegeri-locale-partiale_358391.html#ixzz4iGiH5IqY

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.