spot_imgspot_img
9.8 C
Vaslui
24-apr.-2024

Începe scandalul în PSD. Lideri importanţi din teritoriu îi cer lui Ciolacu să facă un pas în spate şi să nu mai candideze la Congres

- Advertisement -

Mai mulţi lideri importanţi din teritoriu îi cer preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, să facă un pas în spate şi să nu mai candideze la Congres pentru funcţia de preşedinte al partidului. Social-democraţii vor să organizeze alegeri pentru sefia partidului în această vară.

Mai mulţi lideri social-democraţi trag sfori ca Marcel Ciolacu să nu candideze pentru şefia plină a partidului. Principalul reproş: atitudinea prea moale faţă de preşedintele Klaus Iohannis şi guvernarea PNL. Liderul facţiunii anti-Ciolacu e baronul PSD Neamţ Ionel Arsene, care l-ar vrea preşedinte pe Sorin Grindeanu, susţin surse politice pentru Adevărul. Ciolacu a început un turneu prin ţară, pe modelul Dragnea, pentru a promite funcţii

Baronii social-democraţi au tulburat din nou apele în partid, deşi Marcel Ciolacu lăsa impresia că nu are contracandidat la congresul pentru şefia plină a PSD, programat în vară. Mai mulţi lideri de organizaţii, în special cei din Moldova, uneltesc împotriva actualului preşedinte interimar. Motivele sunt multiple.

În primul rând, liderii din teritoriu îi reproşează lui Ciolacu atitudinea prea moale faţă de preşedintele Klaus Iohannis în utlimele trei luni, de la izbucnirea pandemiei. „Am aprobat pe bandă rulantă tot ce a vrut Iohannis. În schimb, nu a fost declaraţie de presă la Cotroceni ca Iohannis să nu ne bombardeze. În Parlament, principalele modificări făcute în Senat la legea stării de alertă, lege trimisă de Guvernul PNL, au fost îngropate ulterior la Camera Deputaţilor”, susţin surse din conducerea partidului pentru Adevărul.

În Senat acţionează tabăra radicală din PSD, condusă de Şerban Nicolae, pe care Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, nu o controlează. În schimb, apropiaţii lui Ciolacu susţin că PSD s-a comportat responsabil pe timpul crizei sanitare, în caz contrar imaginea partidului, şi aşa măcinată după era Dragnea-Dăncilă, ar fi avut şi mai mult de suferit. În al doilea rând, liderii social-democraţi îi impută lui Ciolacu faptul că partidul nu creşte în sondaje, în ciuda bâlbelor comise de PNL la guvernare. Potrivit cercetărilor interne, PSD se învârte în jurul pragului de 25%, cu mici fluctuaţii. …https://www.romaniatv.net/incepe-scandalul-in-psd-lideri-importanti-din-teritoriu-ii-cer-lui-ciolacu-sa-faca-un-pas-in-spate-si-sa-nu-mai-candideze-la-congres_522970.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.