spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Infractiuni rutiere constatate la Albita

- Advertisement -

PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri cu privire la încãlcarea regimului juridic al circulatiei rutiere de cãtre doi tineri. Astfel, în data de 26 septembrie, în jurul orei 23.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pentru efectuarea formalitãtilor necesare, cetãteanul român Ion B., în vârstã de 34 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Moldova. La controlul de frontierã, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru autovehiculul în cauzã, lucrãtorii vamali au procedat la efectuarea de verificãri suplimentare, în urma cãrora au constatat cã documentul nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total. Cu privire la cele constatate, tânãrul a declarat cã microbuzul în cauzã este prevãzut din fabricatie cu un numãr de sapte locuri si pentru a putea transporta cu acesta mai multe persoane a procurat prin intermediul unei cunostinte, din Chisinãu, în schimbul sumei de 200 de euro, certificatul de înmatriculare prezentat la controlul de frontierã, în care este prevãzut un numãr de 9 locuri. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunilor de uz de fals si instigare la fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, în ziua de 27 septembrie, în jurul orei 05.30, în acelasi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor specifice, pe sensul de iesire din tarã, cetãteanul din Moldova Viorel R., în vârstã de 35 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Germania. În urma controlului de frontierã efectuat s-a stabilit faptul cã plãcutele de înmatriculare ale autovehiculului în cauzã au fost valabile pânã la data de 04.08.2016 si microbuzul este prevãzut, în fapt, cu 20 de locuri, desi în certificatul de înmatriculare sunt mentionate 2 locuri. Cu privire la cele constatate, Viorel R. a declarat cã a transportat microbuzul cu ajutorul unei platforme, din judetul Bacãu, pânã în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, unde s-a suit la volan, deoarece platforma trebuia sã efectueze un alt transport. De asemenea, a declarat cã este posesor de permis de conducere valabil pentru categoria “B” si cã a condus microbuzul în cauzã fãrã a avea categoria corespunzãtoare, respectiv categoria „D”, stiind cã în certificatul de înmatriculare sunt trecute doar 2 locuri. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunilor de punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numãr fals de înmatriculare si conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de cãtre o persoanã al cãrei permis de conducere este necorespunzãtor categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.