spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

ÎNGRIJORĂTOR! Nu are cine să-i trateze pe copiii cu tendinţe de sinucidere

- Advertisement -

Acesta este raportul dintre numărul de psihiatri pediatrici şi populaţia şcolară. În condiţiile în care s-au înmulţit cazurile de sinucideri ale copiilor ori de agresiuni violente chiar împotriva părinţilor, lipsa acestor medici specializaţi se simte şi mai acut. La nivel naţional, în fiecare zi este o tentativă de suicid a unui elev sau o crimă cu autor minor. Criza de personal este provocată de tăierile de posturi din sistemul sanitar şi de plecările în străinătate.

Cazul băiatului de 10 ani din comuna Şipote care a încercat să se spânzure, în urmă cu câteva zile, după ce părinţii au refuzat să-l ia la un praznic nu este un eveniment izolat la nivelul ţării, ci face parte dintr-o serie de cel puţin cinci tentative sinucigaşe întâlnite în ultimele zile la minori, dintre care doar două au fost împiedicate de cei din jur. Celelalte două le-au adus sfârşitul unor adolescente de 14, respectiv 17 ani, din judeţul Vran­cea.
În acest context, în ţară avem numai 110 psihiatri pediatrici, medici pregătiţi să îngrijească, să indice tratament medicamentos şi să suprave­gheze copii cu astfel de probleme. Po­trivit Colegiului Medicilor din Iaşi, no­uă astfel de psihiatri se află în ju­deţul Iaşi, un număr extrem de mic în comparaţie cu volumul de muncă din acest domeniu. Conform Direcţiei Judeţene de Statistică, în anul 2013-2014, au fost şcolarizaţi peste 130.000 de elevi, de la nivel preşcolar până la nivel liceal. Conform Colegiului, deficitul se datorează exodului medi­cilor care afectează ţara în ultimii ani şi lipsei de interes din partea rezi­den­ţilor pentru o astfel de specializare.

S-a spânzurat după ce l-a auzit pe tatăl său

Pe 14 aprilie, a doua zi de Paşti, o fată de 17 ani din localitatea vrân­cea­nă Tătăranu s-au spânzurat în casa bunicilor în care locuia de când mama sa lucra în Italia, corpul său fiind găsit abia în dimineaţa următoare. Pe 18 aprilie, băiatul de 10 ani din comuna ieşeană Şipote – care acum se află în investigaţii la Institutul de Psihiatrie „Socola“ – a încercat să se spânzure du­pă ce părinţii nu l-au luat la un praz­nic, ancheta psihologilor şi a asisten­ţilor sociali arătând apoi că minorul a încercat să-şi imite tatăl care, băut fiind, ameninţa că se va spânzura. În ziua următoare, o adolescentă de 16 ani din judeţul Suceava s-a aruncat în râul Siret, însă a fost salvată la timp de un cioban. Miercuri, pe 22 aprilie, o altă adolescentă din judeţul Vrancea, în vârstă de 14 ani, s-a sinucis prin spânzurare în drum spre şcoală, lăsând un bilet de adio şi punându-şi în piept o hârtie cu numerele de contact ale părinţilor. Şi lista poate continua.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ingrijorator-nu-are-cine-sa-i-trateze-pe-copiii-cu-tendinte-de-sinucidere–94392.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.